Acesta este șifonierul celor trei anotimpuri
călcate și apretate pentru tine.
Haine dezbrăcate din suflet în suflet,
la picioarele unei vieți frumoase goală
ce nu te-a mai încăput indiferent.
Aici te voi uita ros în coate,
la fel de ordonat cum te-am iubit.

Mai întâi ca pe un fular croșetat
din lâna unei oi colorate.
Recunosc. era iarnă,
te priveam pe fereastră cu nasul lipit
de prezentul tău continuu.
Topiți de brațe deschise, topiți de drag,
miroseam a copii cu sănii.

Tot mai înâi ca pe un pământ arat,
despletit ca un spic de fată căpruie,
amar ca o pâine fără toate zilele.
Dacă mai crezi și acum că îmi îngrop
morții în grădină și frica în obraji,
atunci jur că nu era primăvară.

Până la capăt ca pe o rochie albă,
aleasă într-o vară bătrână de rea
care nu a vrut să îi înflorească
nici o cunună.