Scenarist, regizor, actor și tatăl producătorului și al producătorului executiv al filmului „Păcală se întoarce”, Geo Saizescu mai fraudează încă o dacă bunul gust, sodomizând esteticul și puținele simboluri românești, până acum încă nealterate, cu nonșalanța cu care instructorul de cadre de pe vremuri își dădea cu părerea cu privire la decadența din filmele lui Passolini. Însușindu-și fragmentar acea perioadă istorică a României, Saizescu a bifat clasicii ruși ca să dea bine în ochii colegilor și superiorilor, trecând cu vederea „sistemul” lui Stanislavski, pe care l-a măturat sârguincios sub covor cu proverbialul său baston, la capătul căruia, bag mâna în foc, se află un filet, pentru mătură. Evident că, în dezacord cu sistemul odios care avea tendința de a uniformiza, Saizescu a privit cu dispreț cultura rusă sau sovietică (în mintea sa totuna), mai trist este că și după dezgheț, regizorul a continuat să ignore orice alt manifest ce urma să clarifice problematica sincerității de dincolo de sticlă. Lars von Trier îi este la fel de străin lui Saizescu ca și Stanislavski. Era să mă întreb în definitiv care sunt modelele „reinstauratorului umorului românesc”, cum cu modestie se consideră, noroc că m-am sesizat la timp că în casa spânzuratului nu se vorbește de funie. Geo Saizescu își este suficient sie însuși și de aici tragedia cinematografiei românești actuale. Poate că în definitiv nu ar fi tocmai rău dacă ar lua din nou ființă comisia de cenzură în cultură, în felul acesta reușind să ne protejăm măcar ultimele simboluri naționale, care, urmare a hazardului, au reușit totuși să supraviețuiască defăimării. Din nefericire Păcală este definitiv compromis, iar acest lucru se datorează efortului organizat al regizorului Geo Saizescu (autor și al filmului original din 1974, la fel de nereușit). Așa cum americanilor le trecuse prin cap, după tragedia World Trade Center să convoace scenariștii specializați în filme de acțiune pentru a pune la cale o soluție de forță orientată împotriva potențialilor inamici, tot așa începe să îmi surâdă și mie ideea de promovare a unui concurs național (poate chiar internațional) de reabilitare audio-vizuală a personajului Păcală și a importanței acestuia pentru bagajul spiritual al poporului român. Există un precedent celebru Don Quijote al lui Cervantes și Unamuno, și unul neaoș, Miorița: popular - Alecsandri și Radio Guerilla - Omul cu Șobolani.

„Păcală se întoarce”, debutează cu un Păcală îmbrăcat în costumul negru cu dungulițe albe, făcut celebru după Al Capone de Gigi Becali, reîntors acasă, probabil din Spania într-o mașină de epocă în spatele căreia se află un palmier de plastic (probabil împrumutat din „Miss Litoral” al lui Mircea Mureșan), o porumbiță albă, pe numele ei de scenă Paloma și un cocoș alb impasibil. Bogăția culturală și tehnologică (nulă) cu care se întoarce Păcală în țară dă mult de gândit cu privire la preocupările și gusturile celui care ar fi trebuit să reprezinte un barometru al spiritualității poporului român. Mie personal scena cu pricina mi-a amintit de filmulețul intitulat pe internet „țăran în Spania”, în care un tânăr căpșunar se laudă pentru acasă cu bunăstarea regăsită peste hotare, prezentându-și milimetru cu milimetru noua mașină, cam în stilul port o cămeșă țesută cu fir de borangic și la gât port mărgele cu cristale svarovschi, promovat în anii ’80 de Floarea din grădină, fie-i țărâna ușoară! Este începutul unui picaresc grețos și nedirijat, ce se desfășoară grotesc în fața ochilor spectatorului vreme de două ore și jumătate. Nici nu este de mirare că asistăm la un film atât de lung, câtă vreme 20 de minute durează o scenă lipsită de orice sens, logică sau umor – sosirea lui Păcală într-un punct vamal, unde vameșul român joacă table cu vameșul ungur, vorbind mult și necomunicând nimic (ca să nu mai spunem că vameșul ungur, actor 100% român vorbește greșit ungurește) – ce se încheie cu plecare lui Păcală, de îndată ce reușește deflorarea fetei vameșului român. De aici încolo, alte personaje, nici un fel de profunzime caracteriologică, încât prin ultima parte a filmului realizezi că ceea ce lipsește acestui film este trama.

Ad literam însă, e posibil ca Saizescu să ne contrazică, și să ne convingă de faptul că filmului său nu îi lipsește nimic. Avem așadar de-a face cu o profesiune de credință, declamată cretinoid: “Să nu vă fie rușine să ascultați povești, să spuneți povești... povestea, oricum ar fi ea, aduce un strop de suflet omenesc, de viață... Și pe ăla căruia nu-i plac poveștile, eu îl bag în mă-sa!", cu momente de music-hall, cum ar fi intonarea obsesivă Didooooooooooona¸ vreme de câteva minute bune, de ai fi zis că actrița în cauză rămăsese fără medicamente sau „imnul” filmului „Dumnezeu al veseliei”, ceea ce pare a ne indica convertirea lui Păcală în străinătate la o sectă care nu are prea multe în comun cu creștinismul, cu scene erotice în care Păcala (iubita lui Păcală, evident!!!) se tăvălește lasciv în paie sau, implementând stilul găinii fugărite, care preferă să se împiedice, scena în care preoteasa se împiedică, prăbușindu-se în organul erect al lui Păcală (moment în care am realizat că nu mai lipsește mult până la ecranizarea lui Păcală cu Titus Steel în rolul principal), ba chiar nelipsind nici desenele animate, potrivite în context ca nuca în perete… Într-adevăr „Păcală se întoarce” are de toate, după o logică nescrisă a talciocului în care răsună manele, miroase a mici, domnu’ Becali, dați-mi și mie de-o pâine, Domnul Iisus să v-ajute, vopsea de ouă ieftină, icoane cu beculețe, șlapi, gumari și chiloți turcești cu Maica Domnului. În acest paradis al imbecilității, nu pot evita să recunosc că m-am trezit râzând cu poftă atunci când un actor consacrat într-o emisiune pentru copii, aici interpretând un hoț de măgari, trece prin fața camerei spunând „Ferește-te de măgăruș!” sau când am auzit în context replica: „noi suntem animalele din jurul casei”. La urma urmei și în filmele lui Sergiu Nicolaescu zâmbeam la „un fleac, m-au ciuruit”…

La capitolul interpretare, jale profundă în castel. Am avut revelația unor nume mari ale scenei românești (nu ale comediei românești, cum am auzit în ultima vreme!!!) care nu își găsesc locul în acest „bestial artistic”, poate și inhibate de prezența pe platou a regizorului Geo Saizescu, care, altruist din fire, s-a gândit să presteze puțin și ca actor. O singură actriță ar merita amintită, însă voi prefera să evit această nominalizare pentru ca numele său să nu fie asociat cu prostul gust al acestui film. Imaginea se prezintă la limita decenței, nereușind însă global să echilibreze minusurile aduse de sunetul infect, chiar pe DVD, având impresia că actorii au prestat negativul cu toții îngrămădiți la buza unei imense țevi de termoficare.

Aducându-mi aminte de o scenetă cu Toma Caragiu, închei sperând că tinerii români plini de bune intenții, spirit și energie, plecați la muncă peste hotare, să binevoiască totuși să se întoarcă în România după vizionarea accidentală sau nu a filmului „Păcală se întoarce” și să nu refuze, precum soldățelul cântat de Margareta Păslaru să fie lăsați la vatră.