silvius -
Sunt un copil
Se închide-n teamă o durere
Ca într-o fântână izvorul dispărut
Atunci din cer îmi vine o putere
C-o picătură de iubire în sărut.
Dar eu mă simt atât de mic și-nfrânt
Sunt un copil pierdut într-o pădure
Ce-și doarme somnul ultim pe pământ
Și nesfârșitul timp sosește să i-l fure.
Speram ca în această lume plină
Să-mi pună piedici clipele frumoase
Din care să se aprindă o lumină
La adăpost să-mi circule prin oase.
O picătură, mir pe fruntea rece
Se leagă cu un gând de întâmplare
Și moartea dacă vine, poate trece
Să dea și ea o clipă de suflare.
Poezie:
Comentarii aleatorii