4.

După ce fratele său mai mare Mitruţ, numai de optsprezece ani trecu la cele veşnice după o grea şi lungă suferinţă, Ruxandra rămase singurul copil al lui Dumitru şi Eudochiei Rusnak.
Nimeni nu cunoscuse mai bine decât Ruxandra suferinţa şi chinul lui Mitruţ care patru ani de zile, ţintuit la pat de o boală grea, se ruga zi şi noapte la Dumnezeu să-i curme durerea. Ea l-a îngrijit, a plâns şi s-a rugat la căpătâiul lui până la sfârşit, deoarece mama ei avea grijile gospodăriei pe cap, de abia izbutea să le termine pe toate. Din când în când se rupea de la muncă şi intra în odaia în care zăcea bietul Mitruţ ca să-şi mai descarce povara sufletului spălând capul bietului băiat cu lacrimi fierbinţi, care spre deznădejdea ei ei nu tămăduiau boala acestuia.
Eudochia vedea că Ruxandra se îngrijea de fratele său, poate mai bine decât ar fi fost ea în stare, era tot timpul prezentă lângă el, îi citea din „Sfânta Scriptură” şi din cărţile de rugăciune, câteodată şi poveşti, avea grijă să nu îi lipsească nimic. Dar ce îi mai trebuia bietului Mitruţ?! În ultimii doi ani nu mai lua nici un fel de medicamente în afară de înjecţii, pe care i le făcea odată pe săptămână bătrânul Alexa Codrul, felcerul satului, pentru a-i mai linişti un pic durerea care nu-l părăsea... cât despre mâncare?! Colo, câte două-trei linguri de supă de chimeon şi câte o cană de ceai sau lapte cu miere – aceasta era mâncarea cea de toate zilele a bietului băiat.
Cât despre Dumitru Rusnak, acesta nu intra deloc la fiul său şi niciodată nu se interesa de starea acestuia.
– Nenorocitul ăsta o să mă ducă la sapă de lemn! Destul că-l hrănesc fără să am vreun folos de pe urma lui, da mai cumpără-i şi injecţii, mai plăteşte-l şi pe felcer şi pe deasupra şi fata pierde vremea de pomană după curul lui în loc să pască mieii, că trebuie îngrijit ca un kneaz... Înţeleg... îngrijeşti un bou sau un cal bolnav, dacă ştii că o să ai câştig pe urma lui, dacă nu, îi tragi un topor în cap şi la abator cu el, dar pe asta de ce să-l îngrijeşti, să facă umbră pământului? Mama ei de treabă! spunea Dumitru deseori.
– Nu îţi e frică că te va bate Dumnezeu, om fără inimă ce eşti? E fiul tău – trup din trupul tău, sânge din sângele tău!...
– Tacă-ţi fleauca muiere că-ţi scot măselele! scrâşnea din dinţi ca un turbat Dumitru.

Moartea lui Mitruţ a fost binevenită pentru toţi. Dumitru era fericit că nu mai trebuie să cheltuiască bani fără nici un rost şi că fata o poate ajuta de acum pe maică-sa pe lângă gospodărie, iar Eudochia şi Ruxandra erau bucuroase că pe Mitruţ nu-l mai doare nimic şi că sufletul lui se odihneşte acum „în loc luminat, în loc cu verdeaţă, în loc de odihnă, de unde a fugit toată durerea, întristarea şi suspinarea”, după cum spuse părintele Hortik la înmormântarea lui Mitruţ.

După moartea fratelui său, pentru Ruxandra au sosit zile grele. Tatăl său o trezea în zori şi o punea la muncă mai rău ca pe o slujnică, până-n noapte târziu, de parcă vroia să recupereze timpul pe care fata îl pierduse îngrijindu-se de Mitruţ.
Dar greul cel mai mare căzu pe umerii Ruxandrei după trei ani, când mama ei se duse în lumea celor drepţi să-şi întâlnească fiul. Deşi avea doar şaptesprezece ani, Ruxandra ca o gospodină adevărată, reuşea să se descurce cu toate, trudea zi şi noapte, neavând zi de odihnă nici duminica, nici în zilele de sărbătoare. Nu se temea de muncă şi niciodată nu s-a plâns nimănui că i-ar fi greu. Un singur lucru îi lipsea bietei fete, cuvântul blând şi mângâierea mamei sale, de care nu va mai avea parte.

Trecuseră trei ani de la moartea Eudochiei, când într-o seară spre sfârşitul iernii, Dumitru se întoarse puţin băut de la târgul din Sighet. Acea seară a rămas în mintea Ruxandrei ca o amară amintire aducătoare de neneroc, poate prea amară pentru o fată care nu cunoscuse până atunci decât tristeţe şi durere. Dumitru se puse la masă şi îngroapându-şi mâinile în palme a stat astfel timp îndelungat, fără să spună nici o vorbă. Tocmai când Ruxandra vroia să-i spună că se răceşte cina, el ridică capul şi spuse răspicat:
– În această vară te mărit!...

La început Ruxandra credea că tatăl ei doreşte ca ea să se mărite în acea vară şi că o anunţă ca să aibă timp să-şi aleagă un băiat dintre aceia care se tot învârteau pe lângă ea, poate mai mult pe lângă el, în speranţa că într-o zi vor putea veni s-o peţească. Desigur, tatăl ei dorea să aibă un ginere dintre feciorii satelor vecine, deoarece în satul lor trăiau doar unguri şi băieţii acestora nu prea umblau după fete de „oros-boros” şi pe deasupra având tot felul de meserii nu lucrau pământul, iar Dumitru Rusnak nu ar fi acceptat nici în ruptul capului un ginere care să nu pună mână pe plug şi pe coasă. Veselă, Ruxandra începuse să numere în gând flăcăii care îi plăceau, gândindu-se care ar fi mai potrivit pentru ea. Poate Andrei Kvaşciuk, sau Alexa Meşko, sau poate Ion Boiciuk?... Toţi sunt frumoşi şi bogaţi bată-i norocul să-i bată! De ce să-şi bată ea capul şi să aleagă ca ovreul cârjele?... Mai bine să alegă taică-său pentru ea, îi e indiferent pe cine va alege să-i fie bărbat. Numai pe Ilie Liopak să nu-l aleagă că nu-i plăcea de el. Ilie are părul roşu ca focul şi nasul prea lung şi prea coroiat şi în plus e prea tăcut, de parcă se teme de fete. Ce-i drept nu e băiat rău, blând ca o fată mare şi bogat pe deasupra, dar cum să se mărite ea cu unul de care râd toate fetele, poreclindu-l „jidan”. Dar poate tatăl ei n-o să-l aleagă pe Ilie, iar dacă alege, atunci ea o să spună că nu-l vrea de bărbat şi gata, zâmbi Ruxandra.
Dacă ar fi fost după ea, atunci şi l-ar fi ales pe Stepan Haidamaka, dar după Stepan nu ar fi dat-o tatăl ei deoarece nu are nici casă, nici pământ. Stepan Haidamaka e slugă, iar tatăl ei – Dumitru Rusnak e unul dintre cei mai mari gospodari de prin părţile locului şi nu ar fi de acord cu ginere slugă, fie el chiar Stepan Haidamaka. Nu, pe Stepan va trebui să-l uite! Până la urmă ce treabă are ea cu acest flăcău cu nasul pe sus, poate prea pe sus, pentru o slugă care se îngrijeşte de caii boierului Josef, chiar dacă stă la masă cu boierul, ceea ce nu şi-ar permite nici unul dintre flăcăii gospodarilor care întâlnindu-l pe boier îşi scot cuşmele ca nişte slugi, în timp ce Stepan îşi permite să glumească cu boierul, ba câteodată să-l şi bată prieteneşte pe umăr. Pentru asta toţi flăcăii încercau să se împrietenească cu Stepan, dar lui nici nu-i păsa de prietenia flăcăilor bogaţi, şi la fetele gospodarilor se uita de sus, de parcă ele nu erau de nasul lui şi nu invers, iar când în sat era joc Stepan nu lua la învârtit decât fetele sărace, deşi cele bogate nu aveau ochi decât pentru el, suspinând pe ascuns. Dă-l încolo de Stepan! Lumea vorbeşte că are mulţi bani, că se ocupă cu comerţul de cai ai boierului, primind un procent frumos de la acesta pentru fiecare cal vândut. „Cu bani sau fără bani sluga rămâne slugă”, îşi aduse aminte de cuvintele lui taică-său.

– Nu eşti curioasă să afli după cine vreau să te mărit? întrebă cu acelaşi ton grav şi răspicat Dumitru, de parcă se temea să nu piardă controlul asupra discuţiei cu Ruxandra, care întreruptă din gândurile-i plăcute, strânse nevinovat din umeri răspunzând aproape în şoaptă:
– Mi-e indiferent, după cine o să ma daţi după acela o să mă duc.
Spera din tot sufletul că tatăl ei nu o să pomenească numele lui Ilie Liopak.
– Iată un răspuns înţelept! o lăudă Dumitru, după care adaugă: te voi da după cel mai bogat şi cel mai respectat om din tot ţinutul Sighetului.
Ruxandra parcă presimţi că ceva nu sună cum trebuie în această poveste, dar stăpânindu-şi emoţiile întrebă cu un ton batjocor, ceea ce nu făcuse până atunci niciodată:
– Şi cine este acest cel mai cel...
Dumitru îşi privi fata drept în ochi şi spuse nepăsător:
– Iancu Lupu.

Va urma.