La fiecare despărţire
ar trebui
să inventăm câte o gară
să ne întoarcem buzunarele pe dos
scuturându-le
de firimiturile amintirilor
ar trebui
să avem un oraş
numai al nostru
unde dacă ne-am întâlni
ne-am spăla mâinile în culorile semaforului
oxigenul ar conta mai puţin decât
o dragoste lascivă
un oraş unde foamea şi acreala pâinii
ar fi două surori gemene
nicicând întâlnite
am fi mai liberi de noi
constientizând
că dimineţile trezite
se împart la puterea a doua
că rimele nu vor face dragoste
versurile n-ar cădea în gol
am rămâne goi
ne-am privi mai liberi în simţiri
într-un oraş pătat de umbrele noastre.