Draga mea,
să ştii că sufletul a aruncat cu firimituri în urmă,
de granit, ascuţite, mute, dar a aruncat firimituri.
Şi când iulie a născut gemeni de soare cârnos,
când alb pe-a-ntregul eram şi-n fustă de colibri electrici erai,
când palmele noastre au resuscitat primul pilot,
când trupurile au privit la chip cioplit,
când, cu buzele, căram minerilor din plămâni lumina verde din ochii tăi,
când te rugam să-mi spui ceva ce nu mai ştie nimeni
şi te pedepseam înghiţindu-ţi gura,
sufletul arunca cu firimituri pe drum.
Da, draga mea, ştiu,
timpul trece ca ploaia de vară peste mare,
păsările de tablă nu zboară chiar dacă au aripi de aur,
lupii de lemn nu urlă cât de flămânzi or fi,
dar uită-te şi tu: lipsesc firimituri.
Şi chiar dacă amândoi am zis că le-a luat apa,
nu-mi spune că, măcar o dată,
nu te-ai gândit şi tu că păsările au ciugulit,
că lupii au tăbărât,
că, undeva, o acvilă răpeşte gemeni de soare,
că, undeva, un lup pândeşte un pilot prăbuşit.
Cu mâna ta, draga mea,
cu părul tău, cu umerii tăi, cu talpa ta,
cu tine am scobit granitul din statui,
am ridicat grâmezi perfecte de ochi, de buze, de urechi...
şi am suflat peste.
Şi chiar dacă niciodată nu au văzut, vorbit, auzit,
întotdeauna au suferit.
Iartă-mă, să mă ierţi, draga mea,
sufletul nu a putut potrivi zborul tău cu paşii mei.
Să mă ierţi măcar pentru acum,
când durerea e un tigru vişiniu care îmi toarce în braţe,
când noaptea mă goleşte ca pe un borcan cu smoală,
când tot ce mai văd e pâine crescând
şi niciun drum.
Comentarii
Textul mi-a plăcut, este
bobadil -
Textul mi-a plăcut, este inovator, repetiția este folosită într-un mod inteligent.
Neliniar descriptiv, te poartă prin mai multe versiuni ale percepției, avem aici mai multe realități și asta desigur că mie, cel puțin, îmi place.
O apreciere specială pentru strofa finală... un pilon pe care s-ar putea re-scrie, pivota întreg poemul, într-o altă cheie.
am cumva o problemă cu „pe-a
Virgil -
am cumva o problemă cu „pe-a-ntregul”. știu că e corect românește dar alăturarea aceea de vocale sună inestetic. aș fi înlocuit cu „pe de-a-ntregul”
textul este poezie, și o spun pentru că am privit-o cu foarte multă suspiciune. dar nu pot spune, precum antecomentatorul meu, că îmi plac prea mult repetițiile din text. dimpotrivă, mă deranjează.
remarc în mod deosebit „când noaptea mă goleşte ca pe un borcan cu smoală”
Da
Sixtus -
Da, dupa gustul meu, imi place. E poezie. Chiar daca, pe ici pe colo, se poate carcoti in legatura cu "amanuntele". Interesant este ca postezi rar. Si cred ca e bine. Trebuie sa te obisnuiesti cu noul "EU" pentru a nu-l trada.
hansel si grettel
emiemi -
N-am sa ascund faptul ca am apreciat intotdeauna scriitura ta, fara sa fi legat prietenii literare sau din spirit de fronda. Pentru mine textul nu este inovator ci in nota ta caracteristica. Sunt citeva metafore de efect, dar in acelasi timp se simte si o supradoza de lirism.
Personal, eu vad textul ca pe o scrisoare catre Grettel.
mi-a plăcut,
poema -
chiar foarte mult, plaja de lirism este foarte bine dozată, după părerea mea. pe alocuri însă e sesizabilă o notă care alunecă prea mult înspre patetism, dar, având în vedere tema aleasă, e un fapt de la sine înţeles că nu deranjează mult.
"sufletul arunca cu firimituri pe drum." aici aş modifica, prin "sufletul arunca firimituri pe drum".
ca să concluzionez, o poezie bună, aş mai reciti-o cu plăcere.
erată
poema -
aş reciti-o
Eu una știu: orice detaliu
Maria - Doina -
Eu una știu: orice detaliu din poezia ta, Adrian, e gândit, simțit, asumat. Nu-mi rămâne decât să recitesc, iar acolo unde aș cârcoti să mai zăbovesc un pic pentru a descoperi noi valențe.
Remarc versul „durerea e un tigru vişiniu care îmi toarce în braţe”, dar și tot ce îi urmează acestuia, în special „pâinea crescândă”, mai ales că în versurile anterioare ai amintit de vreo două ori de firimituri.
- eruri -
a.a.a. -
Andu, nu ştiu cât de inovator este, aş spune că mai degrabă nu e. Nu sunt fan al mixajelor lirice, de aceea nu cred că voi face variaţii pe ultima unitate.
Virgil, "pe de-a-ntregul" conţine şi el vocalele care te supără. Am ales "pe-a-ntregul" pentru plusul său lăuntric.
D-le Gorun, aş spune că amănuntele au rostul lor. În general. Bineînţeles, nu toate, deci se poate să fi scăpat şi eu câteva. A posta rar - autocenzura este o condiţie importantă a îmbunătăţirii.
Emilian, am să-ţi scriu şi aici ce ţi-am scris în alta parte şi voi posta şi comentariul tău, pentru că aduce nişte idei în plus, iar fără el, răspunsul meu ar părea puţintel bizar.
In primul rind tin sa remarc faptul ca este un text consistent, la a carui gen de lirica rezonez si in care chiar ma complac si eu, uneori.
Apoi, unora li s-ar parea facila si dulceaga deschiderea si inchiderea cu acel "draga mea" si putin cliseisticele firmituri de suflet. Depinde de cheia in care e citit textul. Personal, mie mi-a adus aminte(mai ales acea piine din final), de Hansel si Grettel, de ratacirea in doi care devine solitara in acest text, ratacire pe care eu am perceput-o crescind pina spre final. Ceea ce as reprosa textului este supradozajul de lirism si ritmul putin resemnat. Din punctul meu de vedere, cred ca penultima strofa(chiar daca in logica trairilor autorului are sens) ar putea sa lipseasca, pentru ca nu face altceva(cel putin asa am perceput) decit sa forteze golul. E drept, e destul de riscant sa apelezi la o astfel de lirica(unii ar putea spune chiar batrineasca), dar eu nu pretind ca poemul acesta e stralucit. Spun doar ca am rezonat si ca e o traire consistenta in aceste rinduri. (Emilian Valeriu Pal)
Nici eu nu pretind că textul acesta e sui generis, am să spun doar că, pentru mine, e mai special decât altele, că nu m-am gândit deloc la stil, la registru, la scheletul discursiv... atunci când l-am scris. L-am lăsat pur şi simplu să se aşeze singur, chiar dacă asta sună şcolăreşte. Şi a ieşit ce a ieşit.
Ştiu că adevărul liric nu e deloc suficient şi nici măcar necesar în ceea ce priveşte valoarea axiologică a unei poezii (cel puţin nu în prima fază/ primul strat comprehensiv/ă), însă, uneori, nu se poate trece peste el cu bidineaua originalului/ particularului, pentru că taman atunci ar falsa. De aceea "draga mea". Da, aşa cum ai observat, laitmotivul firimiturilor vizează rătăcirea în doi/ drumul întoarcerii, dar şi faptul existenţei a acelui "ceva", atunci când această existenţă este negată. Transformarea lor (târzie) în pâini, atunci când nu mai contează, este, la nivel conceptual, arhiîntâlnită.
Penultima unitate are meritul de-a legitima sensul "scrisorii", dar acest act se poate face numai şi numai în plan strict subiectiv, ca atare, pentru cititorul neutru ea poate fi catalogată chiar şi "balast".
E unul dintre puţintele texte pe care le-am comis într-o lucidă stare de totală vulnerabilitate. De acolo, poate, şi "supradozajul liric". Şi alte posibile rateuri.
Iulia, "mi-a plăcut chiar foarte mult, plaja de lirism este foarte bine dozată" --> " pe alocuri însă e sesizabilă o notă care alunecă prea mult înspre patetism" --> "dar, având în vedere tema aleasă, e un fapt de la sine înţeles că nu deranjează mult".
E puţin contradictoriu comentariul tău, aşa că nu prea ştiu ce să-ţi răspund.
Mariana, da, totul e simţit şi asumat. De multe ori, chiar şi gândit :).
Vă mulţumesc pentru timpul si semnele voastre!