Dragilor,
pentru că mă iubiţi, pentru că mă urâţi, adică nu vă sunt indiferent, vă împărtăşesc o mare taină dar vă implor să nu vă faceţi complexe.
Sunt nemuritor!
Asta explică liniştea cu care mă răsfăţ oscilând metafizic în indecizia de a fi îngropat sau ars.
O urnă cu cenuşă e de preferat.
Doamna supravieţuitoare m-ar aşeza în hol sau la capătul patului, invocându-mă, în singurătate, sau lăsându-se compătimită de cei ce o vor vizita şi vor vedea urna
(nu ştiu bine dacă e mai comod într-un vas de piatră sau de metal).
Opţiunea arderii, deci a păstrării cenuşii, ar sugera un egoism exacerbat, o vanitate fără margini şi ar fi un jug pus pe gâtul iubitei, după săvârşirea incinerării, după moarte.
Şi aşa mi-a făcut cafea zilnic, m-a spălat, m-a hrănit, m-a iubit o viaţă întreagă şi a suportat fiţele mele de scriitor nerecunoscut nici pe stradă...
Nu cred că este normal să o oblig, prin acea ultimă dorinţă, să-mi fie datoare şi după moarte.
Poate că ar merita şi ea o vacanţă.
În loc să se bucure de linişte şi să îşi savureze singurătatea, să fie nevoită să-mi şteargă urna de praf, să-mi lustruiască plăcuţa cu scrum...
Nu! Nu vreau să fiu ars, vreau să fiu îngropat!
Eu am aparţinut tuturor femeilor care m-au iubit sau pe care le-am iubit.
Doresc să fiu îngropat în pământ şi la căpătâi să-mi puneţi un semn.
Să nu fie de lemn, ce-mi place cum sună-semn de lemn-.Să fie de piatră sau de marmură, ceva deschis la culoare, ca să se poată scrie CNP şi un text scurt şi deştept.
Nu scrieţi poezii pentrucă au trecut vremurile când adolescenţii chiuleau şi mergeau în cimitir ca în parc, să nu fie găsiţi de profesorii diriginţi.
Groapa trebuie amplasată într-o zonă circulată de mijloacele de transport în comun dar şi pietonal, dar nu prea departe de casa ultimei mele iubite.
Să nu mă îngropaţi în curte chiar dacă mi-ar plăcea. Ar avea probleme moştenitorii când ar vrea să vândă ca să pape tot ce a rămas după proştii ăia.
În plus de asta ar fi un gest egoist obligându-mi femeia să-mi aprindă zilnic lumânări şi să mă tămâieze la ocazii.
Vreau mai departe de casă ca ea să poate avea scuza unei dureri de şale, a unei urgenţe la primărie, a unui: "lasă că nu pleacă de acolo până mâine, nu s-o crăpa pământul dacă văd şi eu serialul astăzi".
În plus, fiind înmormântat într-un loc public, las deschisă posibilitatea ca iubitele mele, moarte, să mă poată bântui, netulburate, noaptea,iar cele care nu au murit încă, să se apropie, în siguranţă, netulburate, să-mi zică o vorbă, să-mi aducă o floare, să-mi citească un vers sau să-mi lase câte un pachet de ţigări să-l pot consuma cu groparii, seara târziu, la o ţuică de prună.
Ar mai fi variante: să mă aruncaţi în mare, să mă turnaţi în beton, să mă daţi la câini dar la chestii din astea imaginaţia este neavenită.
Aşa că va trebui să mai aşteptaţi dar dacă ţineţi neapărat să faceţi ceva din cele enumerate, am să vă ofer un trup, să vă jucaţi cu el, cum vă convine dar nu uitaţi, nefericiţilor, că eu sunt nemuritor.
Vă sărut!