Ai ştiut de la bun început
că pietrele înşirate
până la gâlma aceea ieşită din pământ
sunt lacrimi
…ai tăcut
ca şi când tăcerea
ar fi acoperit o altă tăcere
ascunsă în universul din tine
eu culegeam pietre sferice
se mulau perfect
în limba praştiei
ţinteam cerul
din nori săreau aşchii lichide
înfipte adânc în ochii mei ageri
ai tăcut mamă
tăcerea ta
a fost ca o piatră
trecută prin mine
fără ca eu
să-i simt usturimea.