Numai mie putea să mi se întâmple una ca asta. Nu, nu vorbesc despre faptul că am un pitic, asta în sine de la o vreme nu mi se mai pare atât de îngrijorător, am mai vorbit eu cu unii și alții și am descoperit că e deja ridicol și desuet că eu am numai unul. Am un prieten care se conversează cu vreo trei-patru dimineața când se bărbierește (eu cred că îi și vede în oglindă, dar nu mi-a confirmat), la prânz are o pitică favorită care îi face zâmbre când mănâncă și seara... seara pot numai să-mi închipui ce orgii au loc în apartamentul lui cu două camere, două pisici și jumătate (încă n-a terminat partajul cu fosta lui prietenă), un hamster și-un laptop. Dar să revenim. Deja mă simt complexată cu piticul meu, cred că unii ar spune chiar că e cam ratat... singura lui preocupare majoră, când nu hălăduie prin vecini, e să mă sâcâie pe mine. Problema cea mare este că am o din ce în ce mai puternică bănuială că piticul meu e misogin. Și zic: nu era destul că trebuie aproape zi de zi să îi aud vocea un pic răgușită a la Sean Connery și că nu puteam să am și eu o pitică deșteptuță, să stăm la taclale dimineața la cafea și să mă lase naibii-n pace seara când vin de la serviciu și tot ce vreau este să mănânc. Nu puteam să scap de nesuferitele lui apariții tocmai când hmm hmmm mă rog în cele mai nepotrivite momente... trebuia să fie ȘI misogin.

Cum s-a dat de gol piticul meu? Secretara mea e blondă. Bine bine, și eu sunt tot blondă, să ne înțelegem bine. Cred că într-o zi o să mă fac roșcată, dar asta e altă poveste, tot de la pitic mi se trage. Îi tot spun bancuri cu blonde și el se enervează. Cică îl plictisesc până și bancurile despre ele. Dar eu cred că cel mai tare îl enervează că nu poate să mi le spună el mie.

Când a venit gagica asta la interviu, mă uitam la ea cum m-aș uita cred la un quarc așteptând să-și stabilească poziția. Adică, ai citit despre, oamenii de știință spun că există și mai știi că însuși faptul de a-i observa îi influențează. Și-acum, în fața unuia veritabil, uiți tot ce știai și te minunezi. Așa și cu ea: mă întrebam dacă atunci când e singură nu cumva încetează să existe. Și deodată îl aud pe mr. șmecher: angajeaz-o, ce mai aștepți? Zic (cu voce tare): CV-ul acesta l-ați scris dumneavoastră sau ați rugat pe altcineva să vă ajute? Chicoteli și ghionturi. Chicoteli de la blondissima din fața mea și ghionturi de la pitic. Ea: Îmi pare rău, mi-a spus prietenul meu că ar fi mai bine să-l scrie el. Dar de ce, a greșit ceva? Eu, în gând: da, fundamental, dar o să-și dea el seama abia când o avea deja doi copii și-o rată la casă. Piticul, râzând să-mi spargă timpanele: E autenticăăăăăăăăă, e mai bună decât orice, hihiiiiiii, decât orice baaanc. (Dacă v-ați încurcat cumva în personaje, vă recomand exerciții în fața oglinzii, apoi reveniți).

Zic (cu voce tare): Domnișoară, am să vă rog să mă așteptați puțin afară. Doresc să mă consult cu asociatul meu. Trebuie să-l calmez cumva pe idiotul ăsta de pitic, nu că ea și-ar da seama de ceva nici dacă ar năvăli pe ușă o armată întreagă de pitici (poate doar dacă ar trânti pe masă cheile de la un Ferrari Maranello), dar abia îmi stăpânesc râsul. Ea, la fel de senină și apetisantă ca o bomboană nedezvirginată: Aș putea totuși să stau pe canapeaua aceea de la recepție? Știți, afară este destul de frig și prietenul meu a zis că are niște treabă pe la Unirea și se întoarce abia peste o oră să mă ia. Pentru că deja piticul dă cu picioarele (sau cu capul, după sunet nu îmi dau seama) în zidul din spatele meu, îmi mușc buzele până la sânge și-i explic delicat că noțiunea de afară se referea la spațiul de dincolo de ușa biroului meu, desigur. În cele din urmă iese, iar eu mă reped să deschid fereastra.

Nu aș vrea să îi dau apă la moară, dar de atâta timp de când ne facem unul altuia zilele amare am învățat că oricum de el nu scap, așa că atac eu: măi deșteptule, ce vrei de la viața mea? Ți s-a pus piticul pe blondă? Râd eu, râde și el. Na, că uneori ne mai și distrăm împreună. E cumplit de blondă, aș fi non-stop sub masă de râs până ar veni ziua de salariu, când aș plânge cu lacrimi de sânge. Numai de amuzament nu merită să o plătesc, măi, Piti! Îl aud pufnind. Din câte îl știu, se pregătește să-mi spună ceva ce nu-mi va conveni. Și-ntr-adevăr, îl aud scrâșnind: Tu te-ai molipsit de la aia? Ești tu blondă, dar aveam pretenții de la tine că știi să spui bancuri la o bere! V-am spus eu?! Ia să văd câți dintre voi ați suporta zi de zi lângă voi o astfel de obrăznicătură, care bașca mai știe și TOT ce gândiți! Aștept să-și încarce bateriile, o va lua de la capăt de unul singur... Ia spune, clienții tăi nu sunt marea majoritate bărbați? Aha, acum mă ia cu chestii de-astea. Bine, măi, tu ai văzut că eu am numai oameni de afaceri serioși de clienți, tu crezi că s-ar uita la una ca asta? Adică, de uitat te uiți, dar Doamne ferește, ai văzut că are și darul vorbirii! Hmm hmm, știu, acum, povestindu-vă chestiile astea, mă întreb și eu care dintre noi doi e mai misogin, dar întotdeauna când povestești lucrurile pierd din autenticitate, ce vă grăbiți să trageți concluzii?

Piticul meu, perseverent, își aprinde o țigară (nu știu de ce am eu impresia că piticul ăsta fumează), trage adânc și tacticos aer (sau fumul?!) în piept și-mi zice: Draga mea, ființa aceea suavă cu craci lungi și vorbire semi-articulată îți va ține mințile clienților tăi oameni de afaceri foarte serioși undeva foarte departe de afaceri. Din când în când, recunoaște că îți vine să-i sugrumi când se bagă prea mult în acțiunile tale.

Corect, are dreptate piticania asta fumegătoare. Clienții mei, indiferent de naționalitate, se pricep toți la problemele cele mai spinoase de drept, tot așa de bine cum mă pricep eu la motoare de mașini străine, că tot vorbeam mai devreme... Ceea ce nu-i împiedică însă să-și dea cu părerea. Doar sârbo-americanul căruia abia aștept să-i termin procesul mă lasă de capul meu în ograda mea...

De-aia și vrei să-i termini mai repede procesul, nu-i așa? Deontologia... Are un caz interesant, după ce vei termina, pas parol la următorul!

Măi neîntrebatule, tu mai delirezi mult? Parcă te băgai doar în chestiunile sentimentale, aici atracția e numai intelectuală, continuă-ți mai bine elucubrațiile că-mi adoarme blonda pe canapea...

Puf, puf, oftat, aruncat de priviri pe fereastră (curând va trebui să fac ceva, de văzut nu-l văd pe pitic, și de necaz și urât am început să mi-l imaginez!) și culminează: Măi femeie tu nu vezi că ai nevoie să se mai uite oamenii ăștia și la una care dacă deschide gura să nu-i complexeze? Ia-ți secretară blondă!

Ei, v-am spus eu că e misogin... și că uneori depășește orice măsură. Cred că voi da anunț pe net: CAUT ELF. Tolbă cu săgeți obligatorie. Să nu fumeze și să știe să facă o cafea. Neagră.