Din plânsul ce naște-n durere,
Potopul de lacrimi inundă
Pomeții, ce sunt bariere
Spre roșul din inima blândă.

Pe buzele-ți moi se prelinge
Al ochilor rod de mărgele,
Obrajii prea mici sunt de vină
Șiragul s-agațe de ele.

Bărbia-ți culege șuvoiul
Bobițelor vii de cătin.
Din ea, câte una se pleacă,
În urme ce duse, nu vin.

Pe nodul ce unduie gâtul,
Durerea se lasă răsfrântă,
Iar ce-a mai rămas printre lacrimi,
Pe piept suspinând se avântă.

Batista ce-i strânsă în mână,
Tristețea-a uitat s-o ridice.
Uscată-n iubirea ce-a fost,
Pustiul în suflet prezice.