Aici sunt marile păduri de fag
ogrăzile cu pruni şi meri în floare
aici e locul nostru cel mai drag
din universul tot în dilatare

La noi în cimitire neclintite
zac toţi străbunii noştri duşi la cer
pe care-n sărbătorile sfinţite
îi pomenim cum se cuvine prin eter

Iar lângă ei mai zac învăţătorii
trecuţi de multă vreme-n nemurire
aşa cum toamna pleacă-n sud cocorii
lăsându-ne în inimi pustiire

Oriunde-am fi în lumea asta largă
în care-am pribegi din întâmplare
aici la noi n-i lumea cea mai dragă
iar viaţa ne e numai sărbătoare

Izvoarele copilăriei noastre
ne susură în clipe de durere
când prin curburile albastre
peregrinăm lipsiţi de mângâiere

Când prin străini ne duce un destin
oricât ne-ar fi trăirea de frumoasă
ne zboară gândul nostru din senin
prin locurile calde de acasă

Iar când ne-apasă dorul de părinţi
de vremurile noastre petrecute
venim pioşi ca nişte fii cuminţi
să ne-amintim de clipele pierdute