Când nu plâng poeții
își șterg tălpile goale
de mirosul pământului
sfințesc cu multă lumină
nordul trupului
încalecă un vis
se înalța până la poalele cerului
cu lacrima doinei
instinctiv în ochiul minții
și-o lasă de sus să se spargă în ecouri
pe care unii îl vor scrie