santinela adoarme sufletul în ambalaje de carton
soarele e tot mai departe
sunt un prizonier în armonie cu zidurile
după ce totul moare
rugăciunea prinsă la piept ca o etichetă de om liber
îşi apropie de uşă vârfurile
apoi zboară
un foc de armă
sângerează cu capul pe umerii mei
n-are nimic bun care să-l facă să se oprească la timp
cineva a tras la ţintă
trupul se târâşte pe praful de puşcă
ca ultima dată când am privit în urmă