Străbatut de gânduri
ca o clădire pustie
în care noaptea răsună tăios
ecouri de pași pe trepte,
cum între ciocan și nicovală
metalul
viitoarelor săbii.

Pe noapte ce trece,
tăişul lor înaintează prin mine,
însângerându-mă
până la inimă, deja o aud
cum pulsează-n palida lună
ce trece pe deasupra acum -
lupoaică gravidă adulmecând
urmele anemiei în care mă trec,
şi iau naștere deodată
în fața mea
palorile celor dragi luminând
ca stelele noaptea
pe visătorul sugrumat în somn
de propria lui umbră,
surâsul său imperturbabil.

01.06.2012;
01:30