când au ridicat casa
tinerii au aruncat stupii părinţilor
au sădit un măr şi un păr
soiuri bune
s-au ţinut tari pe pământul sărac
au crescut peste ţigle

fructele pocneau înspre toamnă
bătrânul le aduna câte unul
cu mânecile albe suflecate
pentru cazanul de ţuică
aştepta să mai treacă peste un an
singur în casa lui veche

la masa din curte se bea tărie
se discută despre religie şi Dumnezeu
cu voce tare
cot la cot către seară
norii sunt nehotărâţi
lasă apa să cadă rar
în săptămâna patimilor

bătrânul aşteaptă în cămaşă albă
cu căciula din blană de miel
alături de tâmplă

ploaia aproape stă
în ţărâna cu riduri încă reci
veşnicia e pomenită
de la rădăcină
creşte în pomii cu guler de floare