Cresc buruieni în cimitire,
pe gând s-așază mucigai
și-un voal din ceață de Shanghai,
mi-ascunde drum spre nemurire.

Cad lilieci pe cruci de piatră,
coșmarul mușcă din real,
organoleptic, dar banal,
mă rog, plângând, la geriatră.

Leg doi motani de-un bot de câine,
arunc ocheade spre minut,
întâi să-l prind și-apoi îl mut,
definitiv, în țara “Mâine”.

Strâng, resemnat, într-o valiză,
lumini și umbre din trecut,
le vând la preț de nevândut,
cu tva și cu acciză.

Fug imediat, să nu mă prindă
stăpânul lor, cu clipa-n sac
și să-mi preschimbe-n zodiac,
destinul clar ca o oglindă.

Plec pe furiș și doar călare,
dar fără pinteni, fără bici,
cu Pegas, nu-i nevoie nici
de-un mângâiat, de-o alintare.

Nu mă momiți, că nu sunt fraier
să reîmbrac un ev vetust
și nu mai am de ce să gust
halcă tăiată de bomfaier.

Pa! Vă repet, “Mâine” e locul
în care, astăzi, vă aștept.
Luați-vă cu ieri de piept
și încercați-vă norocul!