am scăpărat timpul și mi-am aprins trabucul
iar visele făceau rotocoale, rotocoale
picotind printre șfichiurile de artificii ale
fosforului.
dacă am să vă spun că timpul are fosforul alb (ca insomnia)
n-o să mă credeți, dar asta-i treaba voastră
eu v-am spus.
oh, ce bine-i să stai și să savurezi un trabuc
la lumina stelelor de mare
lăsând efemeridele să-și facă piruetele fosforescente
mi-am înmuiat degetul într-o lacrimă
și-am început să număr toate palele de vânt ce-mi răscoleau jarul ostenindu-se
cred că dacă nu v-ar fi suflat ușurel la ureche
ați fi văzut o statuie de scrum fumegând ultimele sunete ale nopții.
dar așa, mă scutur în albastrul buturugii scorburoase
trăgând după mine ultimele litere
neterminate.