De afară, din genunea de umbră,
Din clepsidra nopții albastre
Frânturi ascuțite de stele
Se scurg în odaie prin colțul cel spart,
Prin colțul tăcut al ferestrei.

Enigmatice, sumbre și reci
Alunecă-n cete discrete pe pereții de sticlă,
Se târăsc, se preling prin unghere,
Pe misterioase poteci
Pline de șoapte și vise.

Fremătând în lumina lor rece,
Chipul tău, desenat de săgeți argintii,
Strălucește printre aburii de sori stinși,
Ochii tăi de felină – arzânde făclii,
Par corăbii rătăcite pe mare,
Căutând izbăvitoarea îmbrățișare a portului.
Părul ți se confundă cu mantia nopții,
Umerii îți alunecă-n undele viselor mele,
Buzele ți se scufundă-n pământul moale și reavăn,
Printre stalagmite de gheață.

Sunt pământul, sunt deșertul, sunt munții,
Aud de departe rădăcini de baobab
Crescând până-mi străpung bătăile inimii,
Până-ți străpung bătăile inimii.
De dincolo de spațiu și timp,
Îți aud buzele apropiindu-se,
Îți simt părul curgând ca un râu peste mine,
Îți simt trupul încolăcindu-se ca un șarpe,
În jurul brațelor mele.
Îți aud respirația ca o bătaie de aripi
Învăluindu-ne în mantia aceluiași vis.

În brațele eternității,
Alunecăm spre tărâmuri ascunse,
Printre aștri și pești abisali,
Ne pierdem printre bătăi de aripi și șoapte
Până când nu mai știu cine ești, cine sunt.

Stăm apoi de vorbă pe îndelete,
Secundele, orele se torc molcom, continuu,
Ne auzim respirația ritmică
Și inimile pulsând la unison printre ghearele timpului,
Printre stelele ce se scurg din clepsidra cea grea,
Din clepsidra nopții albastre.

Continuă să treacă stele și nori prin fața ferestrei,
Alunecă-n cete tăcute pe pereții de sticlă,
Enigmatice, sumbre și reci,
Se scurg printre noi, prin colțul cel spart,
Prin colțul tocit al ferestrei.