Sunt mai nevinovat decât naivii
din fire,
atât de aproape-i moartea şi nu mi-e teamă.

Mi-au rămas mâinile strâmbe, de copac,
printre degete aer vâscos şi cuvântul,
fuga de lume îmi aşază piedici sub paşi
şi n-am drum.

Ziua şi noaptea-s doi bolovani grei,
am păstrat truda şi somnul de cal bătrân,
prin oase vânt şi îngheţ.

Poarta spre oameni nu se mai deschide, din cer
cade-n ţâţâni rugina.