(nu știu care-i mai absurdă,
moartea lor sau viața noastră)

eu nu-i port morții supărare mare
ți-am spus diogene sfârșitul devine uneori
sănătate curată

recunoaște pământul
ne vindecă sau ne vaccinează preventiv
pe mulți dintre noi
recunoaște binele ăsta nu e niciodată
simplă întâmplare cu oameni care nu mai sunt

dacă nu mi-ar fi dor de maria
cea îngropată de mai bine de trei zile
de mama și de tata pentru care
nu aș face compromisuri nici în numele raiului
dacă nu mi-ar fi dor de tine diogene
te-aș invita să chefuim periodic
în cimitirul central

să ne facem frați de beție cu moartea
spune păgâno unde ți-e casa
de umbli străină prin timp și prin om
ea să se scuze fals ca o femeie
prinsă în patul altui bărbat
îți jur e ultima dată n-am știut
iartă-mă și rămân pentru totdeauna a ta

eu…să îi murmur mi-e milă
tu…să-i arunci în brațe cămașa
îmbracă-te lumea nu te-a iubit niciodată

să recunoaștem diogene oricât
de infidelă ți-ar fi moartea
viața va rămâne până la capăt
cea mai târfă dintre toate