Sonet 185

imaginea utilizatorului cvasiliu
CCLXIV

De chinurile toamnei mi-e inima răscoaptă
Și-mi trece-n sânge seva-i fierbinte ca un must;
Prin rana de iubire din piept, cu mâna dreaptă
Mi-o smulg și-apoi cu ură, din pulpa dulce-i gust.
Nu-i rod al leneviei în humusul grădinii…
Cu-otravă rădăcina adesea i-am stropit,
N-a cunoscut căldura supusă a luminii
Și nici îmbrățișarea tăcerii dintr-un schit;
S-a cățărat pe stâncă s-o biciuiască vântul,
S-a zvârcolit de foame, de sete și de frig,
Nu și-a oprit în zidul minciunilor avântul
Și n-a rupt niciodată al lacrimilor dig.
Dar fi’ndcă din acestea nimic n-ai înțeles,
S-a întomnat în mine și-i vremea de cules.

29 III 2009