A fost o vreme soare şi linişte pe sferă
Şi-am cultivat iubirea cu trupurile, goi;
Dar azi, pe dinăuntru, o apăr ca-ntr-o seră
De vifor şi de şarpe, de mere şi noroi.
O mint pe rădăcină cu lacrimi şi pe frunză
Cu şubreda căldură a unui stins alean
Că tu, jucând o farsă, prin preajmă-i stai ascunsă
Şi-i cer să facă poame de fericire-n van.
E-n încăpăţânarea cu care-i dau speranţa
Ca pe un drog, de-a pururi (şi-ţi las şi ţie loc
Alăturea de mine pe talger, în balanţa
Vieţii şi a morţii), un tragic nenoroc.
Ce nu poate să moară, nu are-un început!
Să ne trăim, iubito, iubirea la trecut!

28.I.2011