-Ce-ai găsit la mine, frumoasa mea?
Ce-ai văzut la mine, păpușă de catifea?
La mine, scorbură bătrînă ce sunt,
umbră inutilă pe bunul Pământ?

...Era odată cineva. Zicea, ningând molcom,
că de-aia l-am și confundat c-un om,
că mă iubea, că-n ramă seara mă-nrăma,
că vrea icoană și altar să-i fiu,
până nu bate cucul prea târziu,
că bla, bla, bla, că, zău, pe viața mea -
și-n consecință declama
așa:

-...neprețuita mea prințesă,
giuvaerul meu cel mai de preț,
comoara mea, gingașă viorea,
de dragul tău, m-aș reîncarna cântăreț
cu tolba plină de serenade și acadele...
mult prea-ndrăgită-ndrăgostită, draga mea,
cadoul scump al visurilor mele,
steluța mea pe Walk of Fame -
tot cerul ți-l voi pune la picioare!

Privighetoarea-n colivie se zbătea,
fâl-fâl, negând din aripioare,
pisoiul căsca repetat a plictis,
cățelul dădea nervos din codiță,
maimuța tot striga, ironic, biiiiis!
bibilica se făcea mai pestriță,
musca se-așeza ostentativ pe prăjitura mea preferată...
Nu mai zic de flori! Se ofilea a plâns grădina toată –
și eu nimic...

Nu mă deranjau defel
sclipiciul și siropul din cuvinte,
căderea din mic în mai mic,
oglinda mânjită cu ruj strident și cu frișcă...
Nu mă-ntrebam ce IQ avea El,
dacă spune drept sau mă minte,
cât citea, ce visa, cu ce nostalgii se hrănea...
Dacă-n piept avea și El o morișcă
din același aluat cu a mea...

Într-o zi, lumina s-a stins.
(te-am căutat, dragoste, dinadins,
dar numai căutarea inconștientă,
la judecata de-apoi se va puncta...)
Era furtună, Doamne, cum mai tuna
și-n străfulgerarea de fulger, mustrător violentă,
am văzut în dreapta mea
perna goală, pe care scria
"Singurătatea e prietena ta".
Am râs sughițat: „Sunt hetero, frate!”
am luat dicționarul să caut –pentru prima dată -
cuvântul ăsta ciudat: „jumătate”.
Nu exista.
El, cel cu declarațiile înflorate
(Ești cea mai minunată fată!)
se transformase-n cana lui cu lapte
cu puțină cacao, ce-i drept,
și se tot răcea,
ca bătaia din piept,
ca, după milenii, o stea...

Am închis porțile,
am superscriptat nopțile
și din toate părțile
m-am apărat.
Seifurile, gândurile, printrerândurile,
le-am închis cu trei lacăte.
Am așteptat.

Un an, doi, trei...
Toți anii lumii, toți anii mei.
Dacă tot ce contează, până la urmă, e Așteptarea?
Căutarea, în lumi paralele, poate e un păcat.
În alte lumi, viitoare,
de dincolo de aici,
poate centrul de univers se numește
Visare.

Te-am căutat, dragoste, la întâmplare,
cu pași mici,
cu poza idolului în poșetă,
cu răbdare de elastic, cu înarmări de arici

și nu te-am aflat, dragoste,
nu te-am aflat...