nu îmi dau seama când oamenii iubesc cu adevărat, când raționează profund și rațiunea se supune sau când simt o emoție copleșitoare?
dragostea e emoție orbitoare, e revelație. celălalt se îmbracă în haină de lumină înaintea ochilor noștri , de asta cred că nu în celălalt moare iubirea ci peste noi vine intunericul, ne întoarcem în pământ cu sufletul ...se pietrifică.

nucleu de ou fără crusta calcaroasă așa sunt oamenii când iubesc ...suflete cu fontanela deschisă
ai văzut vreodată cum se sacrifică o pasăre ? găsești în ea țesuturile fragile cu viață, i se văd vinele de sânge și are doar o pieliță ... așa sunt oamenii când iubesc

undeva
foarte sus
iubirea e meditație iar eul nu-și mai sălășluiește în trup /
sufletul lui trăiește în trupul ei iar al ei în trupul lui /
? / dacă în locul ei vorbim de dumnezeu vei spune da, așa e,
dumnezeu e în mine iar eu sunt zidit după chipul Lui dar
privind spre lutul din femeie bărbatul va respinge ideea: ea
nu e capabilă de asta, de o dăruire dincolo de margini...

e ceva dincolo de trup ?
mă doare sufletul când nu pot comunica cu frumusețea pe care Dumnezeu a pus-o în tine...
da, este...
de mult timp cred că noi căutam pe cineva anume, al cărui chip îl purtăm înăuntru de la naștere /
fără el nu suntem compleți deși aparent avem totul /
o aceeași trebuință a firii /
nu some identice ci suflete

fără oxigen... te simt sub apă deși ai poezia în suflet,
las-o să respire /respiră odată cu ea
îmbrățisază- te pe tine însuți / învelește-te /
te simt sub apă, fără oxigen, porțiuni aride unde n-a mai plouat demult /
porțuni aride sub unde?
da, blaga spunea că apa unor mări e mai străvezie în lumina lunii decat în cea a soarelui /
esti întreg, autentic,
lasă ploaia să vină peste tine, nu-ți pierde speranța dacă vine cu stropi mici /
să mi se scurgă măduva? /
nu căuta cu orice preț să o găsești. va veni ea la tine / lasă-i doar poarta deschisă
căci iubirea și poezia sunt totuna

orice încercare de a potrivi două jumătăți de cerc ce nu au fost scoase din aceeași sferă nu va merge oricât le vei ajusta

sunt oameni care nu pot trăi unul fără celălalt :
căi spre dumnezeu?

poate însă aici nu poate interveni nimeni,
pentru că lui adam i s-a luat și o coastă din suflet și s-a dat evei /
iubirea e întâlnirea cu sinele pierdut, el și ea devenind un eu rotund /
nu ne putem minți ca să putem respira , oricât am încerca să-i astupăm gura /
murim dacă facem asta ...
suntem însemnați pe viață / nu e joc.
e vorba de profunzimile sufletului. unii înnebunesc alții mor, alții scriu poezie
e un refugiu ? poate .un azil pentru altfel de nebuni căci nu e negociabil

iubirea e o iluzie?
nu. hristos e iubire aproapele e iubire iarba e iubire
iluzie e capacul din tine de parcă iți pui singur perna peste suflet și te sufoci
e drept că în tragismul ei, viața te face să dormi pe stancă însă
știm cine ne înverzește clipa, după ce tânjim cu adevărat,
cine ne atinge înăuntrurile /

dacă te mângâie cu ceva să știi că și ea are aceeași dramă

exista o nuntire a firii la întâlnirea dintre ei?
oricat de departe ar fi, tind unul spre celălalt, se caută, se cercetează cu firea.
zbaterea ta e a ei, neputința ei se ascunde în tine /
manole nu a zidit-o pe ana ci pe sine.
s-a împușcat în aripi și n-a mai putut respira / a sărit în gol nu după viață ci după iubire. era pe turlă, sus/ om de succes dar nu-i folosea la nimic pentru că e dat să realizezi cu acuitate că
turla e sufletul celuilalt nu o piatră

fiecare popor își are propriul medalion despre sufletul pereche / românii au în mod ciudat un astfel de medalion pictat pe frescă /

nu e baladă populară. e mit?
unele lucrări ale dumnezeirii au înțeles ascuns pentru noi, suferim dar nu dă mai mult decât poate duce omul / îi cearcă sabia dacă rezistă, lămurește chipul ucenicului în foc /
vrei piscuri? Ia- le! Da’ vezi să nu cazi de sus /
manole a lăsat tot pentru a fi mare.
pe ana... copilul.
a ajuns singur sus și acolo a văzut pustia /
a fost ispitit ca hristos pe vârful templului însa manole s-a aruncat în gol....
de unde? de pe turla unei biserici /
e mult tâlc aici /dumnezeu arată că poți greși chiar dacă aparent urci. spre el?
poporul spune sacrificiul e la temelia oricarei zidiri însă omul nu și-a oferit nicio alternativă.
a refuzat smerenia domnului pământesc
i-a spus că nu există biserică mai frumoasă dar că poate zidi oricând o alta/
manole a căzut ca lucifer, din propria lumină /
de ce?
orbit de mărire

manole nu e icar?
icar zbura sa fie liber, e o preînchipuire a sufletului păgân spre folos duhovnicesc . manole era creștin
ziditor de biserici

la noi bisericile sunt mici pentru că făptura e furnică.
domnul coboară și vorbește cu ea în găoace, acolo, jos
au tindă de lemn, i se spune pridvor ca la casă /
iar pe prispă ?doi prieteni

știi, mările necuprinse de dinăutru le vede dumnezeu
oricât de jos ar cobori făptura, dumnezeu merge cu el.
S-a dus și în iad să- l ia de acolo/ și i-a dat libertatea.
manole a fost liber să aleagă, nu l-a aruncat nimeni de pe schelă /

dacă s-ar fi smerit, ar fi trăit?
a simțit că a alungat ce era mai de preț

ana și manole era suflete pereche?
din dragoste pentru el a acceptat să fie zidită de vie. înțelegi? să i se stingă suflarea de vie,
să-i înghețe picioarele în piatră, să vadă cum fiecare cărămidă o închide în mormânt...
uitâdu-se spre cine? spre cel pe care îl iubea, căruia îi purta în trup un copil...
e cutremurător / imaginează-ți într-un film scena când el o zidește de vie
cu toate astea, abia când moare el pleacă și ea /
cantitatea de aer dinăuntru s-a înmulțit ca peștii și pâinea din coș așteptându-l pe el.
L- a iubit încât l-a așteptat...
finalul baladei vorbește de suflările ei de pe urmă,
despre plânsul din zid care e o altă formă a zidului plângerii la evrei / ana plânge cum plâng evreii la ierusalim

e multa teosofie în balada asta
simbolurile sunt doar aparent naive...
ciobanul mioritic are si el rădăcini metafizice
el nu ajunge să se căsătorească ... duce o viață ascetică, de monah /
mulți regi ai vechiului testament erau păstori...
de fapt, păstoritul nu era ca azi , o ocupație pentru cei fără carte

dar ceilalți ciobani? sunt ispita văzuta și nevăzută
mioara? e un înger

în același timp, ciobanul mioritic configurează istoria, destinul țărilor române
lupta pentru întâietate cu baciul ungurean și cu cel vrâncean
de asta ciobanul moldovean nu vrea să- i omoare, erau frații lui
la nivel microstructural ? e omul luptând cu ispita
apoi? e vorba de țările române
și la nivel macrosturctural? e vorba de plaiul românesc înconjurat de lupi
de unguri , de ruși ... cine are ochi să priceapă

în loc de final?
Iubirea nu intră în pantofiorul cenușăresei.
Ce vrei să spui?
Condurul de cristal e un pat al lui Procust, prințul își alege mireasa ferm convins că
doar cea al cărei picior intră în dimensiunile lui poate fi fata din vis...
fata cu care a dansat...
am și nostalgia păpușilor cu cap de porțelan, a mătăsii fine...
nu sunt de nylon și nici nu mă cheamă Barbie.
Tu?

o să modelez iubirii conduri noi, să nu o strângă...