atât de firesc – citesc pe canapeaua mea de culoarea cafelei cu lapte
la miezul nopții cântă în surdină Andrés Segovia
în garsoniera aceasta tăiată din roca tăcerii orașului
după chipul și asemănarea mea
apoi mă trezesc lumina rotunjește falduri în perdelele vechi
adormisem copilărește pe canapeaua mea de culoarea cafelei cu lapte
cartea dormea și ea undeva pe parchet
parchetul clipea din genele pașilor adormiți în luciul său cafeniu
e amiază niciun zgomot nu sapă cute pe fruntea bătrânului burg
îmi pun Chat Baker înghit fericită un pumn de tablete portocalii
mă privesc cu ochi somnoroși în oglinda din baia mea roz
sunt frumoasă
undeva sub o altă coastă a bătrânului burg tu faci piața pentru noi amândoi
vei cumpăra struguri negri și pere vei aștepta să le binecuvânteze buzele mele
între timp uzi florile plimbi câinele iei liniștit micul dejun
poate vei încerca să înțelegi de ce sunt mai complicată decât curcubeul
dar
prea multe-ntrebări pentru o ușoară respirație de femeie
mai bine faci o baie fierbinte trupului tău care mă poartă
ascunsă în membranele epidermei ca într-un marsupiu etanș

Chat Baker s-a întins senzual pe canapeaua mea de culoarea cafelei cu lapte
eu citesc poezii
da lumea e rotundă lumea saltă sprințară din substantiv în adjectiv
ca o minge de ping pong
da totul e minunat acum pot continua să îmi conjug viața
cu voce tare
la mai mult ca perfect.