A vrut să își ia zborul
Stârnind pustiu de aur
Cu aripile arse
Căzu învins, plângând.
Tristețea îl ucide,
Durerea îl doboară,
Vedenii îl încearcă
Dorește acum să moară.
O mână i se-ntinde
N-o vede. A orbit
Un ultim vers pe buze
Se pierde în șoptit.
Ar vrea să urle-n beznă,
Să muste din pământ,
E jgheab eternitătii
E flacără în vânt.
Pe ruguri, de milenii
Au ars cutezătorii
Dar lacrima se stinge.
Nebunii-s dați uitării.
Sub frunțile tembele
Miasme otrăvesc,
Nebunii sunt candizii
Ce ard pentru un vers.
Suntem Isuși pe stepa
Umanei rătăciri,
Golgota e în suflet
Blestem și izbăviri.
O cruce-i conștiința
Purtați suntem de ea,
Iubirea ne petrece
Prin ani, pe aripa sa.
Cândva am furat mărul
Etern blestem păgân
Prin Edenul de vise
Nebunii-și fac tărâm.