când sunt trist merg pe străzile moscovei
ca un început de plagă
picioarele bat caldarâmul într-o cadență poetică
iau bluza ta
o miros
și acest gest mă odihnește
am învățat să iert astă primăvară
dar nimeni nu îmi poate îndulci ochii
cafeaua am lăsat-o amară
măsor distanța dintre cești cu palma
sunt plictisit
apoi se face că merg pe o apă mare
fără să îi știu secretele
și cu asta suntem atât de aproape
nepăsarea mea e o flamă pe un câmp
pentru cei dragi
vine un an nou
mă așez lângă șemineul vechi
unde sunt doar un cărbune
pe care focul îl face să se simtă soare