pârâu -
sonet I
Din turnul meu de fildeș privesc spre larga zare,
Strivind cu pasul molcom tăcerea din odaie,
Doar jarul de la pipă și-un muc de lumânare
Mai întregesc lumina și frigul îl înmoaie.
Din mine ghemuită, se naște întrebare,
Se-amestecă în aer, se risipește-n ploaie,
Se-ascunde-n întuneric, așteaptă clipa-n care
Răspunsul ce-o ucide, țâșni-va vâlvătaie.
Târziu, cetatea nopții, cuprinsă de-mpăcare
Mă strânge-n așternuturi sub zgomot de șiroaie,
Nelămurite gânduri și greaua zbuciumare
Strivindu-le în palmă, le-aruncă-ntre gunoaie.
A meritat, crezi oare, această frământare,
Tutunul ars în pipă și-un fir de lumânare?
Poezie:
Comentarii aleatorii