maşinile nu mai pot să alerge
fără ritmuri de blues
mariachi sau jazz
un vânt clandestin le taie subid respiraţia
de când cu petrolul în golf
se vorbeşte în şoaptă
se şuieră parcă discuţii ambigue
undeva la capătul oraşului marea leşină
câteva ambulanţe sparg bulevardul în ţăndări
în graba lor s-o salveze
e un moment complicat
un fel de comoţie neagră
un preludiu la apocalipsă
dimineaţa şi-a închis tabu-urile într-un
mugur de timp
oameni de treabă şi de încredere au fost
fotografiaţi cu schimonoseli desuete în
diplomatele lor din piele de aligator
pieptul meu stă jefuit de stropul de libido
care-l purtam explicit ca pe-o cravată la gât
viaţa e şchioapă Louise
e anorexică
şi mi se dă cu linguriţa de fildeş
aici în bucătăria burgeonică de la poalele
acestei veri travestite din cartierul francez
mă-ntreb de ce mă inundă acest sentiment de tristeţe
de unde l-am luat şi cu ce se tratează

doi pelicani îmi varsă din guşă
o ciorbă de peşte
ia-o şi mănânc-o
îmi zic
până nu se aglomerează mirosul de putregai
şi bioscleroză.