e ziua cînd stai la vămile văzduhurilor
aduni sufletele rătăcite pe sub lespezi de munte
si le împăturești între aripi îndurerat lumina de nesomn
unul cîte unul

nu îmi mai amintesc
dacă mor o vreme însingurată
sau mă dezbrac de gînduri să mă pierd de mine în mare

aripile tale cresc dincolo de porțile norilor
cît să rămîn grea
de miracole.