Adriane, după ce am citit textul tău aproape că mi-a venit să pun mâna pe plaivaz... vezi, asta e ce lipsește acum acestor comunități... avem de toate și tehnologie care mai de care... dar nu mai comunicăm... cel puțin nu la acel nivel care poate să pătrundă la originea cuvintelor și a imaginilor.
Chiar dacă scris în 'dulcele stil nouăzecist sud-american' care, hai acum să recunosc, a reprezentat și poate încă mai reprezintă poezia modernă pentru mine, poemul se 'sufocă' singur printr-o intelectualizare exagerată, poate cea mai banală capcană în care picăm noi toți, cei care simțim poezia că ne dictează cuvinte să le așternem pe hârtie.
Și hai să-ți zic
'curmă brusc' - cum altfel? curmă lent?
'moartea pură' - moartea impură, de unde să mă agăț, cel mai aproape simbol e din lumea drogurilor.
În poezie e ciudat să spui 'îmi permit'... ce simte cel care te citește în afară de egoismul tău. Ce dacă îți permiți? Eu, cititor, cum să-mi permit?
s.a.m.d.
Am citit texte mai bune sub semnătura ta, dar nici acesta nu mi-a provocat chiar o indigestie literară, mai degrabă o anume anxietate. Deci una peste alta
mersi de lectură,
Andu