Probabil ne-om fi întâlnit pe străzile orașului, pietoni cu ochii mai mult înspre frumos decât înspre frumusețe, trăitori sensibili ai subteranelor noastre. Și la fel de probabil este și faptul că destinul nu vom ști unde ne va duce. Ce este cert, însă, că atunci când drumurile noastre se intersectau, eram înveșmântați nobil în poeme. Texte de dragoste și meditație asupra răsfățului care nu ne lipsea din camarila burgului.

Cătălin Mihai Ștefan, pentru că despre el este vorba, mai tânărul meu talentat poet și concitadin, a izbucnit (poate nu ca prozatorul Radu Aldulescu cu Sonata pentru acordeon) în literatura română cu volumul de poezie Muza avatarului (leacuri pentru obsesii) apărut cam de mult (să ne fie rușine, mie că nu l-am găsit, lui că nu m-a tras de mânecă) în 2005 la ed. Princeps Edit, Iași, cu o postfață a poetului trubadur renumit și bonom erudit, Dionisie Duma, față de care nu am ezitat să am poziții radicale în momente literare, desigur, revenind însă pe tărâmul respectului reciproc, mai ales acum când, animat de o jubilare pur literară, descopăr bunele dumisale intenții atât în postfața pe care o face acestui volum, față de Cătălin M. Ș. dar aducându-mi aminte cu nostalgie și de vremurile când eram în postura exigenței domniei sale.

Back to bussines, Viteza luminii măsurată cu oglinda, America mea imaginară, Trupul literal, Beția neagră, Portret de instrument, Înălțarea pădurii la ceruri, Cum se odihnește o casă, Portret de galben obsedat sunt titluri de poeme ce ne recomandă un autor puternic, cu forță, ce poate să aibă un cuvânt de spus în generația noastră.

Și uite așa, într-o seară, ne-am cunoscut la Festivalul Costache Conachi, unde ne-am și strâns bărbătește mâinile, rămânând să ținem legătura, în măsura timpului nostru disponibil, desigur. (pentru că, și asta știe toată lumea, vremea nu stă după noi)

Parcă era o vreme favorabilă pentru lecturi, pentru povestiri, pentru discuții, dar eram cu maestrul Paul Sân-Petru și nu am avut timpul necesar. Ceea ce găsesc acum, în Muza avatarului confirmă postfața cumpănită și călduroasă a primirii a unui încă bun poet în târgul tecucilor. Și citez din postfață:

Răsfoiam dactilograma acestei cărţi în devenire, semnată de tânărul CĂTĂLIN MIHAI ŞTEFAN (n. 30 noiembrie 1979, Tecuci) şi încercam emoţia trăirii anticipate (aprioric vorbind) a momentului sărbătoresc, când cuvintele ei îşi vor lua zborul spre lumea cititorilor de poezie. Menţionez, în cunoştinţă de cauză, că numărul acestora, abstract şi relativ, în ciuda diverselor păreri (uneori chiar nihiliste) există cu adevărat.
Ca unul dintre cei care au urmărit şi au asistat la evoluţia autorului de faţă, încă de la debutul său în revista „Examene“ (16-22 februarie 1998) girat chiar de mine, mi-am luat, încă de atunci, rolul în serios, fiind alături de izbânzile lui pe traseul împlinirilor de la an la an, care mi-au umplut inima cu bucurii rare.

Această infuzie de entuziasm și încredere, ambele mărturisite de scriitorul Dionisie Duma, se pare că au avut un mediu prielnic în sufletul tânărului meu prieten, de acum, acesta ridicându-se la așteptările maestrului său.

Foarte puțin sceptic, D.D.: Lăsând la o parte unele expresii forţate, sterile şi bombastice, inerente oricărui început, care aduc o încărcătură greoaie Logosului în drumul spre înălţimile celeste (pomenite chiar de poet undeva), avem deplina convingere că discursul liric al lui Cătălin Mihai Ştefan, cu care de fapt debutează, îşi va găsi curând locul în Constelaţia celor aleşi ai momentului.

Părerea este și a mea, iar după atâtea rotocoale să vedem poezia care pe mine mă încântă, (doar nu o să citez ce nu îmi place):

frumuseţea neagră de sub tine,
mersul întredeschis …
În zvârcolirea ta,
mi-ai fi zgâriat tandru apele proaspăt verzi.
Piciorul de metal
mi-ar fi luminat noaptea.
Aerul meu te-ar fi străpuns,
timpul tău m-ar fi stropit … p. 65

Au uitat privirea încolăcită a mamei;
doar proprii ani le mai flutură în jur,
iar unde aceştia uită, pe alocuri,
se stă în moarte;
se mai vede numai trupul cojit arătând cărămizile
privind tot mai pe sub ochi,
alunecând în jos de spirit
ca o teamă, ca o fugă de el; p. 63

şi parcă ne sângerează dinţii într-o iubire mută
pe deasupra copacilor verzi
ori pe desubtul celor mereu
toamnă fără frunze –
nu ştiu.
Cresc şi se depărtează
ori noi ne depărtăm –
nu mai ştiu: sunt... eram prea înmulţit,
de nenumărat. p. 52

Iar exemplele ar putea continua în aceeași manieră. Acum ce mai rămâne de spus. Nu ne pune nimeni să alegem între Faulkner și Hemingway (raportat la proză), între poeții care se adresează unui grup restrâns de erudiți ori maselor de cititori. În poezia lui Cătălin Mihai Ștefan există loc pentru toată lumea.
Iar poezia ta, prietene tecucean, este drumul tău, până acum luminos, eu sper strălucitor și mi-aș dori, (deși este o iluzie a noastră, a oamenilor) nemuritor. O carte de debut care te incită, care promite multe și se revarsă asemenea unui val de mare peste gleznele unei femei frumoase, care descoperă un tânăr din generația de sacrificiu. Generația mea. Fii Arheu, cum bine spunea maestrul și prietenul nostru comun, Dionisie Duma!