Sorb cafeaua cu pai paralel, cu buzele strânse în formă de muon, miezul deprimat al zilei mă ţine treaz, nu am vazut azi flori şi nici glastre cu muştar înflorit. E o penurie de gesturi şi mirodenii în abstract, lipsesc gusturi simple, mă uimesc: lumina polară, biscuiţii fără sare, fetiţele ce nu ies din şotron de teama maturizării imediate. Uneori rumegăm o idee, o molfăim câţiva ani ca să o abandonăm în favoarea unei doctrine de design mai nou.
Ne băgam în pat, ne acoperim cu pene bărbia şi genunchii cocârjaţi în poziţie foetală, credem că vom dormi, dar nu, aurora bate direct din tavan, lasă pete albastre pe tencuiala cortexului, chemăm un specialist în vedenii, eşti bolnav omule, zice dând cu talc peste amintiri ia şi tu o vacanţă, de când nu ai urcat pe un catarg, ca un pod prin iluzile de vară indiană? Imi mişc ochelarii de soare, cu gestul unui fermier atacat de capre dispersate, în zare fumegă abatorul tuturor speranţelor.
A mai rămas sa mă îmbrac, îmi pun o camaşă de mătase, o cravată "art brut" inventată de Dubuffet, un cuc simbolizând nebunia nefertilă a clanului meu, o vulpe rapace mă muşcă de glezne, ştiu ..e inconştiienţa mea care dă automat târcoale psihicului răpus de prea multă abstractizare..