sunt zile în care sylvia plath mă trezește
sylvia plath trăiește încă pe you tube
de acolo îmi spune poezii
așezată cu un picior sub ea
uneori zâmbetul ei cade ca o floare de cireș
pe mutește
de la 4
eu strivesc portocale
pârâie pielea lor viața soarele
explodează taciturn
și totul se diluează
rotocoale fumuri în cana mea de ceai

am visat că am spart un pahar. l-am aruncat cu putere pe podea și-apoi ai tăcut. sărbătoresc viața, ți-am spus. eram o grecoaică cu ochii mai negri ca groapa marianelor. trasam o linie în mijlocul camerei cu unul din cioburi. treci linia să vezi pescarii cum se-ntorc cu năvoadele doldora de cuvânt. e-atâta zbatere-n adâncuri, vei spune. e prea mult cuvânt pentru o singură poveste.

sylvia plath are nuferi în părul despletit
și bărbia rotundă
de-adolescentă
se-afundă în apa vâscoasă
și lumea își deschide branhiile
suspină prelung odată cu ea
un pește zbătându-se pe scândura udă

atunci pleci și nu te uiți în urmă. ca și când ai fugi de ceva. ca și când cineva ar fi făcut deja asta cândva și acel cineva semănă al naibi de tare cu tine, dar nu poți spune asta cum el are o prăpastie în loc de ochii decupați cu sadism și stângăcie, ca și când acel cineva n-ar mai ști cine este el, durerea, culoarea, râul acesta învolburat pe care plutim cu toți fără împotrivire, convinși fiind că totul se va fi terminat odată ce coama întâiului val se va fi năputstit asupra nisipului tău cald, viață.