sub jetul de apă fierbinte
privesc luciul alb al faianței un alb pretutindeni
frigul se agață cu ungii minuscule de epiderma umerilor
de omoplați de coaste
îl simt cum se zbate în amorțeala molatecă
a fiecărei sinapse închid ochii
apa devine tot mai cotropitoare
mai virilă un fel de chopin ireverențios perpetuu
sacadat pînă la inconștiență peste mine în mine
înăuntru se face atît de liniște deodată
încît îl simt pe dumnezeu cum lucrează la ceva
în spatele cortinei
un fel de scripete o hartă o cană sau poate un ulcior
o mască un cuier pom o carte o scară
îl simt cum se oprește își împinge ochelarii mai sus pe nas
apoi dispare îl aud doar cum fredonează ceva
un chopin ireverențios perpetuu
restul se învîrte într-un cerc virtuos
de căldură și alb și frig