de fiecare dată când mă trezesc nu știu în ce zi mă aflu
asudat sau ghemuit de frig
vreau să mă culc la loc pentru că nu îmi place lumea asta
sunt zile când am impresia că în mine
cântă o trupă satanică
închid ochii strâns și aștept să mă copleșească ceva
din care să mă ridic

muncesc dar câteodată am impresia că merg pe aceeași
stradă în zori pe trotuarele pustii
din fața casei poporului
sub o ploaie infernal de rece
până când o siluetă elegantă o transformă în ninsoare

trăiesc odată cu patefonul găsit în garaj
îl mângâi îl șterg de praf
îl apropii cumva de melodiile dintre plămânii mei

e o lume ciudată în care bătrânii stau la cozi
încerc să smulg ceva din ea
cum ai smulge un pom uscat din grădină
în fiecare zi mor oameni și eu nu știu face absolut nimic
pentru ei

acum stau pe scaun în bucătărie
trebuie să vină cineva să îmi spună acesta e doar un adevăr
să îmi dea una peste față cu dosul palmei
ca unui câine care nu a găsit obiectul aruncat
să termine dresajul cu mine și să se care naibii