Am senzaţia pe care trebuie s-o încerce omul din ultimul vagon al trenului, când omida compusă din treisprezece segmente trece, cu speranţa că merge pe drumul cel bun, la fiecare schimbare de macaz şi totuşi, circuitul se închide perfect, reluându-se aceleaşi macaze, semnale, cantoane...
De câteva zile trăiesc, aproape exclusiv, întâmplări şi evenimente pe care sigur le-am mai trăit, sau poate le-am visat. Întrun tramvai am întâlnit-o pe bunica mea care a murit acum treizecişiopt de ani şi lângă ea, cu pantaloni scurţi de catifea maro, eu.
Nu aveam dreptul să rup filmul. M-am mângâiat pe creştetul tuns chilug, am spus "sărutmâna" şi am coborât grăbit, să nu întârzii.
În cartierul Griviţa, nu am călcat niciodată în amănunt cu piciorul. Am fost doar în trecere, cu un tramvai, sau cu un autobuz. Ieri am luat un împrumut de la bancă cu siguranţa că azi voi avea nevoie de bani, de mai mulţi bani, pentru o cumpărătură de valoare mare. După aceea nu am mai ştiut de ce am luat banii.
Bunica îmi zâmbise vorbindu-mi, mie cel mic, iar acum am rămas descumpănit de întrebarea: "unde mergi, de fapt?"
Picioarele mi-au pornit şi la o intersecţie de străzi, cu case vechi, am văzut un părculeţ identic cu acela în care chiuleam de la matematică, între orele de socialism şi sport, s-o intâlnesc pe Dona.
M-am aşezat, o clipă, pe bancă. Parcă inima îmi bate mai rar sau mai repede? Mă ridic şi merg pe "strada fără nume", strada care există sigur, în imaginaţia mea, dar asta o fi strada?
Nu recunosc casele şi sunt intrigat: "de ce?"
Văd un anunţ îngălbenit de soare, încercuit cu timbre fiscale: "vând scuter Vespa. A doua uşă, pe stânga, în curte."
Ştiam acum. Când eram în clasa a unsprezecea mi-am dorit o "Vespa", pentru că Dona era aşteptată, după orele de şcoală, de un tip cu o "Vespa".
Am plătit urmând, ca după o săptămână, să facem actele.
Motorul a pornit la "sfert". Am pornit cu viteză pe strada necunoscută. La capăt am cotit la dreapta, pentru că virajul spre dreapta e mai comod de efectuat pentru mine. Am oprit şi mi-am privit achiziţia cu mândrie de samsar, privindu-şi caii.
După treisprezece ani am divorţat.
Parcă nu am direcţie. Am consumat şi eu, şi ea, atâtea energii întro singură "bătălie" juridică, pe care am câştigat-o eu dar care nu mi-a readus liniştea, nici libertatea. Am învins! Dar cu ce preţ? şi care a fost miza? Am treizecişicinci de ani şi o fetiţă de opt ani, încredinţată de judecător, în urma un divorţ. Va trebui să plec la Lupeni.
Aşa e ordinul. Trebuie să mă duc cu soldaţii la mină.
Când spun Lupeni, îl aud pe Mişu, un prieten din copilărie, spunând că-n vacanţă merge la Lupeni, dar parcă ar fi vorba de alt Lupeni.
O aud şi pe Dona spunând aceleaşi cuvinte...
Acum...şi eu la Lupeni. Nu mă tem. Merg la gară, îmi cumpăr bilete. Miroase a noi drumuri, oare ce va fi?
Merg la tribunal...Aşez Vespa la bordură. Privesc în lungul străzii după o blondă cu trup armonios. Ciudat lucru! Am privit-o estetic, fără plăcere. Lipseşte mirosul fructului oprit.
Mulţi oameni au încercat să întoarcă timpul, dar chestia asta îţi lasă în gură un gust de migdale.
În scuarul de la intersecţia străzilor nu am avut curajul să o cer în căsătorie, la terminarea liceului. Apoi am aflat că era deja "dată".
Nu are rost! Nici trenul nu mă mai cheamă. Am sentimentul acela de întoarcere peste aceleaşi macaze, după un traiect dirijat de o voinţă exterioara. Deh!...
Intru în tribunal. Ţăcănitul maşinilor de scris, fum pe culoare, pârâţi, reclamanţi, inculpaţi, avocaţi şi martori. Instinctiv iau "hârtia" şi grăbesc pasul.
Afară mă aşteaptă cineva. Cobor scările în fugă. Mai am două ore până la ora de sport. E Dona!
-Sărut mâna! Aştepţi de mult?
Tace.
-Doream să te întreb: vrei să fii soţia mea?
Întrebarea mi-a ieşit brusc din piept, negândit, după douăzeci de ani. M-am simţit uşor, plutind către peretele tribunalului. Mă vedeam întins într-un pat alb iar Dona plângea pe deasupra mea, la pieptul meu.
Un automobil îmi răpise o parte din sânge.
Mi-e somn. Nu vreau să dorm! Nu am auzit niciun răspuns...
Dacă asta-i moartea?...nu vreau să mor!
Mi-e frică?
Lumina mi-a patruns bezmetic prin pleoape şi prin ea, un contur abia ghicit.
-Aş vrea să-ţi răspund la întrebare...
Din spatele ei se auzeau doua voci de fetiţe ce se certau pentru rochiţele pentru nuntă...
A pornit furtuna brusc, înghiţind totul şi o voce parcă mă lega de pamânt...
TE IUBEEEESC! se auzea dintr-un rug arzând.
Am sărit în foc şi am intrat întro umbră uriaşă de dalie, ce a înghiţit totul, rămânând O SINGURĂ UMBRĂ!