eu sunt floarea crescută în urechea unui mânz
pentru mine copita se trezeşte dis de dimineaţă
şi aleargă fără hamuri prin ogradă

caii
nu vorbesc niciodată despre mâine
nu-şi fac planuri
ei doar adună poveşti din iarba cosită
le agaţă de gene de coamă
le ascultă întruna şi le văd
până devin parte din răsucirea pământului
atunci se opresc voi oamenii le aduceţi apă
unora li se face milă şi beau
dar cei mai mulţi în linişte se apleacă
atât de jos că eu
pot prinde rădăcină