aș fi vrut să mai am timp să-ți vorbesc despre el: ea
one man, one woman, two lives, despre adagio kathography, credo
deși te-am aflat târziu, te-am căutat o viață și te-am iubit de la-nceput
așa cum m-a-nvățat arinul negru
în fereastra-nghețată gânguream ni ho ho a îngeri a cruce și a traistă cu mere
chiraleisa
pe masă se împărțea o pâine stilizată în gluten
le-aș fi lăsat pe toate în prag, moartea să-și strângă omătul din cuibul meu de rândunică
aud cum măsoară compasul pașii până pe dealul unde vioara s-a făcut pod de sticlă
și greierele a furnică a gemut și eu a tine și tu a naștere
ți-aș fi vorbit despre cum am învățat să citesc femeilor paloarea de sub farduri
ți-aș fi vorbit despre pânze, toamnă și poete ...despre acasă... când râde cu inima desculță
femeia ca o statuetă de alabastru ... știi foarte bine turnul din pisa a fost plângăcios din naștere
nu mai am timp
scriam poezii precum el-greco...alungind silueta celor dragi
între fachir și focul său sunt câteva octave de mercur și o cătușă nevăzută
răscolesc și dau de alte cuvinte... ia cu tine dimineața aceea
eu strâng ecuații distrofice armonic, un test de sarcină pierdut, traduceri barbare
semne de dragoste, un icos, riglete, sunt goală ca o evă-nainte de a-l zămisli pe adam
despre ploaie... o femeie ce-și recunoaște iubitul după forma spatelui
aș fi vrut să-ți spun ce stranie legatură poate fi între venus și miorița, despre lingura de lemn
dar mi-au ieșit pelicanii din ghete
ne-au ars lumânările de vii
trei ferturi din mine e scrum
nu mai am timp nici măcar de corrida... oricum nu există prietenie între taur și matador
doar o altă oră de veghe
îți las pământul pe umeri
să ai grijă de el până îmi vor trezi tremurând mănunchiul veșted de raze
atât îmi amintesc când te-am privit
Epsilon, cine mi-a răsfirat mătasea de porumb din suflet?

acum iarba își poartă cearcănele spre tâmplă ca un ghermec de împărăteasă bizantină
cântec da leagănu sorții șerpuiește a strigoi
a tulburare
încă o lovitură de glotă și focul își va desface coada de păun în ceaunul palmei
iubesc
fachirul nu se joacă cu lumina, hipnotizat de țipătul propriei frici scoate sunete de cărbune

pintenul degetului nu a mai apucat să strige...
trebuia să-l învăț taina psiandrului înainte de a fi spart
așa cum meșterii vechi turnau clopote cu sunet de ambră

dorul e un rod al cunoașterii?
dorul e un rod al mărului altoit de tine în mine
dorul e o lovitură de glotă
e de ajuns să zărim vârful interzis al condurului pe sub rochie
că-ndată ghicim conturul gleznei iar
glasul filat al nopții îngână un alt cântec de leagăn
trilul ei de filomelă prin pereții cu condur andaluz
îngenuchiază, suflete
cine a surpat malurile și a junghiat marea? epsilon...cine?