nu mă pune cu spatele la zid
nu mă împinge între roțile dințate
ale mecanismului meu de supraviețuire
nu mă forța în fundătura limitelor
pe care nu le poți înțelege
voi exploda fără să ofer preaviz
fără să trec printr-o listă de priorități
sau victime colaterale
voi pluti ca o așchie în albul imaculat al flăcării
ce te va mistui
voi curge fierbinte
peste urma de grafit a trupului tău
strigătul meu de război
se va contopi cu ultima ta răsuflare
voi fi o formă de energie
pe care nu tu dar nici măcar
pulberea de diamant a oaselor tale
nu va putea să o simtă trecînd
precum o boare de primăvară
prin toracele uscat al hoitului unei căprioare
cînd totul va reveni la normal
îți promit voi încerca să îmi amintesc de tine
dar probabil nu voi înțelege de ce