oamenii au obiceiul acesta ciudat
să rupă bucăți din tine
o ușă un nume de stradă o casă
o haină o scară
un copac o împrejurare
un tablou vechi o fereastră un gard
poate o școală
o frînghie un pod o cărare
un oraș o săptămînă o țară
unii se mulțumesc să rupă o zi un plic
un număr de telefon un cuvînt
alții un sărut o plajă o seară
o simplă bordură de trotuar un concert
o haină un nimic o vioară
și cînd totul îi acoperă
sau poate îi ascunde
ca o mîzgă în acest palimpsest absurd
adorm și te visează pe tine
umed de sînge ca un nou născut
ieșind din ei
ca dintr-o pupă