în liniștea dintr-un contur de om simplu
simt mai adânc decât văd
pustiul din praful de oase de șarpe

dacă greșesc
nu-mi cere să mint
am voință să șterg
fața pământului pictată cu moarte

din ce în ce mai singur
voi scrie în cenușă
până când golul din trup
se va umple de cuvinte
să mă pot întoarce
într-o singură aripă
cealaltă o târâsc după mine
rănită de viață