cum ai putea să iubeşti trupul care îţi tremură în braţe
dacă nu ai avea acelaşi cer?
nu ne mai permitem să murim unul de setea celuilalt
sufocăm fiorii pe şira spinării
ne lovim diplomatic privirile prin fumul de ţigară
în plămâni arde aşteptarea

de câte ori viaţa întoarce cheia în rană pământul fură din mine
nu mai alerg printre amintiri vagi

scriu poemul nescris

rămân vie încă o noapte în insomniile tale
e bine când plouă