lasă-te asediat, lasă-te cucerit
nimic nu se compară cu mirosul impregnat de amintiri
lasă zilele să ţi se culcuşească la piept
soarbe-le fecioria
şi bucură-te că le-ai dăruit noaptea
lasă-mă să-ţi pătrund printre gânduri
să mă strecor, amant adulmecând pulpele-ncinse
să ar ȋn şoaptă cerurile sterpe
să-mprăştii vise germinate
cu amăgiri deşarte
lasă-ne să ne facem datoria
şi cuvintele freamătă atinse de adierea spaimei
frunze risipite cu speranţa jertfei
dătătoare de viaţă
şi moarte
Poezie:
Comentarii aleatorii