Caut. Caut copilul, dacă l-am fost vreodată. Caut o jucărie, dacă am avut-o vreodată. Caut joaca, dacă m-am jucat vreodată. Aş vrea să vină bau-bau, să văd cine este. Şi de ce se tem copiii atât de mult de el. Fiinţa nevăzută cu care mama mă oprea de la năzbâtii. Aş vrea să fac o năzbâtie, să risc o pedeapsă. Să-i enervez pe toţi ai casei. Ce fantasmagorii ar mai putea inventa? Este cineva mai înfricoşător decât balaurul cu şapte capete? Decât zmeu’-zmeilor, paraleu’-paraleilor? Este cineva mai înfiorător decât Muma Pădurii? Decât Ghionoaia? Să încalc proporţiile inacceptate. Să radiez inacceptabilul. Să mă desprind de vârtejul disperării. Oricât m-ar lucra viaţa, să fiu copilul pe care nu am reuşit să-l fiu. Aş vrea să am pistrui şi să zbor pe gâtul unei lebede. Să am un căluţ de lemn şi o păpuşă pe care s-o îngrijesc mămeşte. Şi poate un frate sau o soră cu care să fugim de-acasă - rupând pământul-, tocmai în lumea poveştilor. Sau poate numai până la circ ori la teatrul de păpuşi, fiindcă acolo i se face de petrecanie lupului. Şi maşterei, şi... Din lemn şi sfori, lucrurile se însufleţesc.
Să locuiesc într-o căsuţă făcută cu cretă albă, cu pitici de grădină, să arunc pietricele în cer şi el să se spargă, să-mi curgă soarele pe obraji, să nu mă certe Dumnezeu pentru isprava mea.
Urc pe Scene de copii. Ascult şi, fără să mă dau de trei ori peste cap, mă fac mică. Am o viaţă mică. O dorinţă mică, atât cât să nu cer mai mult decât un deliciu. Tânjesc după hai la joacă ori nani, nani, puiul mamii, auzit la sân, nu la leagăn. Doar câteva cuvinte dulci, un zâmbet cât un flash, o îmbrăţişare cu duh. O fantezie după care să adorm liniştită, să visez frumos, să mi se pară că lumea este limpede, apa care, pentru că-şi iubeşte şi îşi memorează bine drumul, trece nedureros peste pietre. Că lumea este un dud în care mă caţăr şi de fiecare dată mă colorez în obraji, buzele au carne de fruct iar şorţuleţul se împestriţează şcolăreşte. Să fiu atât de departe de vremea asta sofisticată, sperietoare, cu aliens, farfurii zburătoare, terorism, războaie, droguri. Lumea a treia.
Uneori cred că am sărit peste timp. Peste timpul cel de copil. Aşa cum sari coarda şi cânţi. Eşti dintr-odată înconjurat de toţi copiii de pe scena ta care bat din palme ritmul săriturii şi se alătură cântecului cu vocile lor piţigăiate, asaltându-se unii pe alţii cu veselie, chiuind, băgându-se care mai de care în joc, până ce pământul se roteşte mulţumit, ca o moară de făină. Creştem cu zor asemenea pâinii care sfârşeşte într-un om cu grija zilei de mâine.
Să închid ochii! Iată-mă înapoi într-un lan de grâu... Trăiesc verde!