Balada șefului de trib negru

imaginea utilizatorului kaspar
bimbam 1

Ca un șef de trib negru, puștiule,
mi te arăți printre frații tăi.

Ca un șef de trib te-ai vopsit alb, coarne de elefant îți cad pe lângă urechi
ai omorât vreunul? nu. le-ai găsit poate
și mă întrebi, buzele tale rămân nemișcate, ochii tăi se încruntă mereu
către deșert.

Iată, dătătorule de culoare, soarele cade greu peste noaptea ta
frații tăi cad ca niște plete de elefant pe lângă umerii tăi și toți trei
porniți la vânătoare de baobabi și vă așezați în genunchi
picioarele voastre scutură deșertul
și, iată, vă gândiți la soare și la zile cu ploaie
tobe cad de nicăieri, tobe cad, cad palme pe tobe și vă rugați
buzele tale rămân închise, doar ochii tăi mă caută doar ochii mei te găsesc

Ca pe un șef de trib negru, puștiule, făcut grămadă peste praștia ta
te faci piatră și mă alergi.