Citind această poezie, cazi dintr-o metaforă în alta, dintr-o imagine inedită în alta, simțind un efect de cascadă: "tropotul melcilor peste sînul nopții", "se rostogoleau corăbii în pleoape", "mărul absint se usca înflorind", "izvorul negustat fără gust".De aici văd eu o legătură cu "deliricele", un torent de imagini. Și toate se reflectă în "cioburile oglinzii din vine". Aburul marin se împletește cu cel htonic. Chiar dacă îngerul e defect, nevăzutul picură și râde. Iată și partea ascunsă a lucrurilor, sacrul. E un act de curaj să spargi oglinda sufletului ca să privești necuprinsul răsfrânt în mii de cioburi.Poate de aici vine o sporire a expresivității unui lirism aparte.