ultima femeie pe care-am iubit-o
purta ciorapi zdrențuiți
când a plecat și-a luat câinele
eu am păstrat arborele de cafea
cu frunze colorate în verde
acum nu mai simt mare lucru
poate doar arșița ca o macetă
cum îmi linge cu scârbă mucoasele
într-un colț pantoful roșu al tipei
cu nume atât de greu de pronunțat
scuipă încă șampanie de contrabandă
jetul de apă rece mă împunge ca un stilet
incizie perfectă a realității
trăiesc
nimic nu s-a schimbat
la dracu visele sunt doar vise
nu există nisipul nici plaja
paradisul e doar o altă minciună
o parte din tine geme în somn
lângă o sticlă de uzo pe jumătate băută
iată o lume în care îmi voi pune piciorul
ce nesuferite sunt uneori femeile
zâmbind fără noimă între cutele cearșafului
duhnesc a fericire la superofertă
același Dumnezeu dar parcă mai trist
o altă zi în care mă vor suna prietenii
să o luăm de la capăt
îndrăgostiți de noi înșine
mai mult decât ieri
nu mai aud pe nimeni vomând
mă întreb cum de au adormit cu toții
sunt un animal ce ascultă blues
am o femeie care mă dorește și atât
nu-mi știe numele
dar va dansa pentru mine o noapte întreagă
apoi ne-o vom trage pe-un pat suspendat
amintindu-ne de vremurile bune
ca de-o fericită coincidență
Comentarii
Sapphire -
In general poezia ta forteaza cititorul, nu e ceva ce se citeste asa, intr-o pauza de cinci minute, impinge imaginatia si
Sapphire -
continuu... conexiunea imi face fite. Spuneam ca daca de obicei fortezi imaginarul si intelectul, acum am impresia ca ne fortezi sa gandim "senzorial", daca imi ingadui a spune asta. Nu stiu cu cata grija iti alegi cuvintele pentru a ajunge la asta, ele par ca acolo le e locul, dar nu ma pot opri sa nu ma intreb daca totul nu este un efect scontat. Foarte reusita constructia, Vladimir, desi poate senzatiile cu care plec nu-s tocmai din cele mai delectabile, dar, din nou, niciodata nu am gasit asta la tine pe pagina.
vladimir -
Sapphire... poezia mea sper ca ramane o invitatie pentru lector sa-si asume un rol dinamic si astfel sa interactioneze cu textul... nu mi-am propus sa scriu niciodata poezii la care sa te uiti ca la un monument si sa te miri ci mai degraba texte care sa provoace imaginarul celui care citeste. Ma bucur de faptul ca ai sesizat asta.
Ariana -
Vladimir, bineînțeles că cititorul interacționează cu scrierile tale. Nici nu ar putea să nu o facă. Pentru că e o oră la care simt o nevoie impetuoasă de poezie, am recitit ce ai postat aici :). Am vrut să îți spun că poezia de mai sus mi-a părut de departe cea mai penetrantă. E drept că mă avertizase titlul. E drept și că ne iubim mai mult iubind, e drept că mai apoi rămâne doar cinismul, însă cred că ar fi putut fi altceva în loc de ,,ne-o vom trage". Nu e vorba de falsă pudoare, am înțeles și că vrei să fie doar un autentic nepudrat, doar că e prea facilă și distonantă exprimarea în context. ,,fericire la superofertă" îmi pare iar a nu-și atinge miza, originalitatea neînlocuind nevoia de o alăturare credibilă poetic. În fine, poate că doar ora la care scriu e de vină :). Cert este că mi-a plăcut teribil, iar finalul este pe măsură.