I
Doamne, stai cu mine de vorbă despre oameni,
nu-i cunosc, nici să mă rog pentru ei nu știu
văd viața un amestec de pânze și tuburi,
gâturi flămânde de viperă ca o nadă a somnului ars
moartea a venit să mă hrănească, să mă spele de adânc
cu pământuri până când degetele vor încolți
buze de carne ale unei căni de țesuturi fără nume sau glas
miroase a veșmânt de fântână, păsări de mentă iau sângele
de la masa celui chemat.
în vase de untdelemn ciutură mirul închegat
II
pe marea galbenă de porțelan
corabia aduce de dincolo
mirodeniile nopții
undeva,
sub pielea fină a vasului de demult,
o aripă de fluture
pai sfârtecat de luturi
III
femeia în negru stă în prag despletindu-și părul și gândurile
în asfințitul clopotelor desculțe,
vede bulgări de pământ zvârliți în groapă ca niște zaruri
peste mâinile ei și peste suflete.
pe ochiul crucii, deschis,
lumina e ruptă în fâșii înguste.
așteaptă.
tăcerea cosește ultimii greieri din cana de lut.
*
în sipetul vechi,
broderii florale de pe un prosop de moarte
au înflorit ca un epitaf.
transparente, velințele de ceară ale coapselor
caută adâncul în care ziua va sorbi sânul ei alb
din palmele întunericului.
astăzi
Comentarii aleatorii