Întotdeauna mi te imaginam slab ca o trestie.

Te-am întâlnit bătut de vântul răsăritului.
Stăteai aplecat spre miază noapte
Părăsit de viori și trompete.

Cântai jazz în lumea în care se cântau imnuri.

Te-am întâlnit pe scările unei case retrase din stradă.

La câmpie, vara, când soarele scanează creierele
Mi-ai citit intențiile și m-ai chemat în saloane.

Te căutam în labirintul etajelor consecutive.

Lumea se făcea un joc de lumini, un cer de vară
Plin de fulgere și de nori pretutindeni.

Mă temeam că îmi vei reciti versuri din mircea dinescu.
Pentru tine eram o iluzie a clipei, o certitudine a morții.

Nu ne legau decât sângele tatălui meu.

Moarte în care te-ai ascuns a început
De la un întrerupător care a oprit vântul
Să scuture frunzele toamnelor viitoare
Peste noroi.